Luna: aprilie, 2012

DUMINICA A IV-A DIN POST (A SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL)

RUGĂCIUNE ÎMPLINITĂ

Evanghelia de astăzi ne prezintă un om necăjit care căuta mângâiere şi scăpare la Mântuitorul Iisus Hristos, un biet tată care avea un copil rău bolnav, un copil chinuit de un duh rău. Toate mijloacele prin care a încercat necăjitul tată să-şi scape copilul de groaznicul chin, erau zadarnice. Şi la Sfinţii Apostoli a fost să-şi vindece copilul, dar aceştia nu i l-au putut vindeca. În felul acesta nu i-a mai rămas decât o singură nădejde: Iisus din Nazaret – „Prorocul cel Mare”, care făcea atâtea minuni. Omul a îndrăz­nit, s-a apropiat de Domnul nostru Iisus Hristos, a îngenun­chiat înaintea Lui şi, cu lacrimi în ochi, L-a rugat zicând: „De poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi” (Marcu IX, 22). Iisus Hristos, ne spune Sfânta Evanghelie, S-a îndurat, a izgonit duhul cel rău şi a vindecat copilul. Şi astfel, necăjitul tată din Sfânta Evanghelie de astăzi a avut fericirea să-şi vadă copilul scăpat de duhul rău şi iarăşi sănătos. Sănătatea este un dar al lui Dumnezeu, şi un tată, orice ar face el, nu o poate da copilului său, dacă nu este voia lui Dumnezeu. Părinţii pot de multe ori să-şi ferească copiii de nenorociri, dându-le o creştere cu adevărat creştinească şi aleasă. Detalii →

TAINA CASATORIEI (I)

– abordare interconfesională –

† Dr.Onufrie Pop
Arhiepiscop de Bergamo si Mitropolit Primat
Mitropolia Autonoma Crestin Ortodoxa dupa Vechiul Calendar in Italia

 

Nunta şi Sfintele Taine la Protestanţi

O deosebire capitală între Ortodoxie şi Protestantism o formează concepţia despre rostul şi numărul Sf. Taine. Protestanţii, în opoziţie cu sacramentismul Bisericii Romano-Catolice, au căutat să slăbească din ce în ce mai mult însemnătatrea Sf. Taine. De la început ei au accentuat cu putere factorul subiectiv, după care Tainele sunt în funcţie de starea subiectivă a primitorului, în timp ce Biserica creştină ecumenică a văzut în Sf. Taine lucrări cu valoare obiectivă , având ca promotor pe Însuşi Dumnezeu.

Iniţial, Luther recunoaşte o realitate obiectivă a Tainei, dar adaugă că fără credinţă, Taina nu e de nici un folos. Cu timpul însă, prăpastia între învăţătura protestantă şi cea Bisericii ecumenice s-a adâncit din ce în ce mai mult, prin tăgăduirea rostului haric al Tainelor de către Zwingli şi ucenicii săi, ele ,, devenind numai simboluri ce unesc pe adevăraţii credincioşi cu Biserica „.[1] Detalii →

TAINA CASATORIEI (II)

– abordare interconfesională –

 

† Dr.Onufrie Pop
Arhiepiscop de Bergamo si Mitropolit Primat
Mitropolia Autonoma Crestin Ortodoxa dupa Vechiul Calendar in Italia

 

Sfintele Taine – generalităţi

Condiţiile necesare omului pentru a se putea mântui sunt în număr de trei: harul, credinţa şi faptele bune. Aşadar, la loc de frunte sau pe plan principal stă harul divin care este absolut necesar pentru mântuirea personală sau subiectivă a omului şi comuniunea lui cu Dumnezeu în Hristos, har care se revarsă peste fiinţa noastră prin cele şapte Sfinte Taine.

Conform „Învăţăturii de credinţă creştin ortodoxă”, Sfintele Taine sunt „lucrări văzute prin care, în chip nevăzut se pogoară asupra omului harul lui Dumnezeu”.[1] Totodată, sunt punţi de legătură, de trecere şi de participare la o nouă realitate, la viaţa în Dumnezeu Treime. Sfintele Taine sunt „şapte posibilităţi concrete de integrare sau reintegrare a vieţii noastre individuale în viaţa trupului eclesial. În acelaşi timp, aceste sunt tot atâtea evenimente de realizare şi manifestare a Bisericii, a constituirii harismatice a creaţiei celei noi, care primeşte viaţă de la Duhul”.[2] Detalii →