Referate

A TRAI O VIATA CU HRISTOS

Dumnezeu, bogat fiind in mila, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morti prin gresalele noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos prin har sunteti mantuiti! (Ef. 2, 4-5) – asa ne invata astazi Sfantul Apostol Pavel. Pe noi, cei ce eram morti prin greselile noastre, Dumnezeu ne-a inviat prin Hristos. Aici se afla toata esenta crestinismului! Pentru aceasta a venit Domnul pe pamant, spre aceasta este atintita intreaga chivernisire a mantuirii noastre in sfanta Biserica! Am cazut si am murit. Ne ridicam prin Hristos si incepem sa traim o viata noua.

Dar, fratilor, aceasta moarte si aceasta inviere din morti nu sunt lucruri vizibile, palpabile, ci sunt ceva care se petrece in chip nevazut, inlauntru, in inima omului. Apostolul Pavel spune despre pagani: erati morti (Ef. 2, 1), si apoi adauga: si noi adica iudeii eram morti, cand eram asemenea voua (Ef. 2, 5 si mai departe). Asadar, si paganii, si iudeii cei asemenea lor dupa cuvantul Apostolului erau morti pana la primirea Mantuitorului Hristos. Totodata, ei mergeau, vorbeau, munceau, faceau negot, se judecau si altele; faceau tot ce le este propriu oamenilor vii sa faca. Apoi, cand acestia si altii au inceput sa creada in Domnul, ne spune Apostolul ca au inviat in Hristos, cu toate ca, din afara, continuau sa duca aceeasi viata omeneasca, la fel ca mai inainte. Asadar, au inviat in inima lor, in constiinta lor in fata lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu, asa cum, mai inainte, fusesera morti pentru Dumnezeu in inimile lor. Detalii →

PACATUL CEL MARE

Exista un cusur de care nu scapa nici un om din lumea aceasta; pe care oricine il uraste cand il observa la altcineva; si de care mai nimeni, in afara de crestini, nu crede ca se face el insusi vinovat.

Am auzit oameni care recunosc ca sunt tafnosi, sau ca nu pot rezista ispitei femeilor sau bauturii, sau chiar ca sunt lasi. Nu cred ca am auzit pe unul care nu-i crestin recunoscandu-si cusurul de care vreau sa vorbesc. De asemenea am intalnit foarte rar pe cineva care nu-i crestin si care sa tolereze cat de cat acest cusur la altii. Nici un defect nu-l face mai neplacut pe un om si, in acelasi timp, nu este nici un altul pe care sa ni-l trecem mai usor cu vederea. Si cu cat cusurul propriu este mai dezvoltat in noi, cu atat el ne supara mai mult cand se manifesta la altii. Detalii →

FRUMOSUL SI IUBIREA

Frumosul şi iubirea sunt, fără îndoială, în cea mai strânsă legătură. Şi, cum iubirea lui Dumnezeu pentru noi si porunca nouă adusă de Hristos de a ne iubi (cf Ioan 13, 34) sunt chestiuni cu aspect dogmatic, mi-am permis să afinai adesea că şi frumosul (sau frumuseţea) este o categorie care are un conţinut dogmatic, în mai pronunţată măsură decât unul simplu estetic.

Ca atare, el nu reprezintă o condiţie facultativă, peste care s-ar putea, eventual, trece cu uşurinţă; cu atât mai mult cu cât frumuseţea si binele se implică si au, în exact aceeaşi măsură, o coexistenţă ontologică ipostatică. Binele constituie rugul bine pregătit. Frumosul este flacăra care-1 învăluie şi care transmite căldura şi lumina acelui bine. Rug şi flacără una sunt. Acest lucru reiese, de altfel, destul de clar din afirmaţia lui Hristos: „Oricepom bun (agathon)Jace roade frumoase (kalous) ” (Matei 7, 17). în mod normal, frumuseţea este înaintemergătoarea şi vestitoarea binelui. Fără susţinerea acestuia, rămâne magmatică, te rătăceşte. Dar prima întâlnire cu ceva şi, mai ales, cu cineva, cu atât mai mult cu Dumnezeu, are loc cel mai lesne prin frumuseţe. Detalii →