FRUMOSUL SI IUBIREA
Frumosul şi iubirea sunt, fără îndoială, în cea mai strânsă legătură. Şi, cum iubirea lui Dumnezeu pentru noi si porunca nouă adusă de Hristos de a ne iubi (cf Ioan 13, 34) sunt chestiuni cu aspect dogmatic, mi-am permis să afinai adesea că şi frumosul (sau frumuseţea) este o categorie care are un conţinut dogmatic, în mai pronunţată măsură decât unul simplu estetic.
Ca atare, el nu reprezintă o condiţie facultativă, peste care s-ar putea, eventual, trece cu uşurinţă; cu atât mai mult cu cât frumuseţea si binele se implică si au, în exact aceeaşi măsură, o coexistenţă ontologică ipostatică. Binele constituie rugul bine pregătit. Frumosul este flacăra care-1 învăluie şi care transmite căldura şi lumina acelui bine. Rug şi flacără una sunt. Acest lucru reiese, de altfel, destul de clar din afirmaţia lui Hristos: „Oricepom bun (agathon)Jace roade frumoase (kalous) ” (Matei 7, 17). în mod normal, frumuseţea este înaintemergătoarea şi vestitoarea binelui. Fără susţinerea acestuia, rămâne magmatică, te rătăceşte. Dar prima întâlnire cu ceva şi, mai ales, cu cineva, cu atât mai mult cu Dumnezeu, are loc cel mai lesne prin frumuseţe. Detalii →