ORBI SPIRITUAL

Suntem orbi spiritual când nu avem nădejde, când nu ne ducem crucea cu credinţă şi nu ne lăsăm mereu în voia lui Dumnezeu. Suntem orbi spiritual când ne temem de boală, de sărăcie, de răutatea şi nedreptatea oamenilor, ne temem că avem crucea spirituală prea grea şi nu conştientizăm că Bunul Dumnezeu ne este alături în orice clipă a vieţii şi nu ne părăseşte la greu, fiindcă suntem copii Săi dragi, fiindcă avem un mare preţ pentru El, fiindcă suntem foarte valoroşi pentru El şi de aceea nu lasă pe nimeni să ne facă rău, nici un fir de păr din capul nostru nu ni-l poate clinti nimeni fără voia lui, de aceea ne poartă în braţe atunci când am căzut îngenucheaţi de probleme, fără puterea de a păşi singuri, fără puterea de a ne ridica singuri şi a înfrunta cu curaj greutăţile vieţii şi ca un iconom bun ne dă fiecăruia din noi orice avem nevoie şi se îngrijeşte cu multă milostivire şi iubire de toate nevoile noastre materiale şi spirituale.

Suntem orbi spiritual când nu încercăm să ne apărăm sufletele noastre de cancerul tristeţii şi al deznădejdii care stinge luminile sufletului, care alungă orice bucurie a sufletului, care îl fac pe om să se simtă singur pe lume, fără nici un sprijin şi ajutor, fără nici un scop în viaţă, fără dorinţa de a se bucura de viaţă şi de a accepta-o şi cu bune şi cu rele. Suntem orbi spiritual dacă nu strigăm la Bunul Dumnezeu când ne confruntăm cu unele valuri mai învolburate ale vieţii noastre, dacă nu strigăm la Bunul Dumnezeu, să ne ajute să ajungem la ţărmul nădejdii şi al lăsării în voia Sa, dacă nu credem că putem învăţa să înotăm prin marea învolburată a greutăţilor şi ispitelor vieţii, dacă nu strigăm ca şi Sfântul Prooroc David, zicând: ’’Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu. De cine mă voi teme?’’, şi: ’’Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!’’ (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul)

Dacă nu am fi orbiţi spiritual nu ne-am îndoi că Dumnezeu e: întărirea, izbăvitorul, sprijinitorul, ,,Tovarăşul ”nostru permanent, Prietenul nostru cel mai bun şi mai devotat, care este alături de noi chiar dacă toţi ceilalţi ne părăsesc. Am conştientiza că în ortodoxie nu poate exista viaţă religioasă adevărată fără jertfă, am conştientiza că de vrem să fim ucenici adevăraţi şi credincioşi ai lui Hristos trebuie să Îl imităm în toate, dar mai ales când e vorba de jertfă, de aceea dacă ne ducem crucea spirituală cu credinţă şi demnitate, primim ajutor dumnezeiesc şi ne bucurăm de binecuvântarea lui Dumnezeu, ne bucurăm de vederea sufletească.