DUMINICA A IV-A DUPĂ PAŞTI (A SLĂBĂNOGULUI)

AŞTEPTAREA ÎN SUFERINŢĂ

Pericopa evanghelică reproduce una dintre nenu­măratele minuni săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în timpul activităţii Sale pământeşti: vindeca­rea unui slăbănog, care timp de 38 de ani îşi ducea zilele în necaz şi suferinţă, aşteptând la marginea lacului Vitezda ca îngerul Domnului să tulbure apa şi deopotrivă să găsească pe cineva care să-l arunce în lac, deoarece apa numai în clipa aceea avea putere să vindece pe cel suferind.

Deşi aşteptarea lui părea zadarnică, deoarece nu avea pe nimeni dintre ai săi pe lângă el spre a-l arunca la clipa potrivită în apă, el nu şi-a pierdut nădejdea. Şi cum minunea tulburării apei se făcea numai o dată pe an şi numai cel ce „intra primul se făcea sănătos” (Ioan V, 4), slăbănogul din Evanghelie, aştepta an de an să se poată bucura şi el de binefacerea acestei minuni.

Mântuitorul, cunoscând starea de suferinţă a slăbănogului, l-a întrebat: „Voieşti să te faci sănătos?” (Ioan V, 6). Neîndrăz­nind să-şi exprime dorinţa şi lăsând să se înţeleagă numai nădejdea lui nestrămutată că se va vindeca odată, slăbănogul a răspuns: „Doamne, nu am om să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se aruncă înaintea mea” (Ioan 7). Deşi suferea de 38 de ani, nădejdea lui pusă în bunătatea, milostivirea şi atotputernicia lui Dumnezeu nu s-a împuţinat în tot acest timp, ci a devenit şi mai puternică. Smerenia lui înaintea lui Dumnezeu continua să fie mereu aceeaşi. Nici chiar în clipa în care Mântuitorul se găsea înaintea lui, slăbănogul nu se arată nerăbdător. El nu cerşeşte vindecarea şi nu caută să forţeze pe Dumnezeu în îndurarea Lui, ci se smereşte suferind şi pătimeşte nădăjduind. Nădejdea nestrămutată în Dumnezeu şi felul senin în care îşi înfăţişează nădejdea înaintea Domnului, sunt lucruri călăuzitoare pentru toţi cei care cred cu adevărat în Dumnezeu.

Din cuvintele rostite de Mântuitorul: „Iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan V, 14), înţelegem că starea de boală în care se găsea slăbănogul era urmarea păcatelor sale. Voinţa atotputernică a Mântuitorului Iisus Hristos, bunătatea şi milostivirea Lui, i-au dăruit însă odată cu iertarea păcatelor şi sănătatea trupească.

În fiecare duminică şi sărbătoare, Biserica noastră ne pune înainte câte o învăţătură, câte o parabolă, sau câte o minune din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Hristos, ca să ne ajute şi mai mult în viaţa noastră duhovnicească, să ne întă­rească şi mai mult paşii pe cărarea care ne duce la împărăţia lui Dumnezeu, spre mântuire. A nu pleca mai întăriţi sufleteşte, înseamnă a nu ţine seama de mâna binefăcătoare care ni se întinde pentru a ne smulge din viaţa plină de patimi şi a ne aduce la o viaţă de sfinţenie, la starea fericită de fii ai lui Dumnezeu.

În lupta împotriva păcatului şi a bolii, Biserica noastră lucrătoare a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ îşi consacră eforturile spre împuţinarea răului şi înmulţirea binelui între oameni.

Mântuitorul Isus Hristos, ca „doctor” al sufletelor şi al trupurilor ne-a lăsat deopotrivă şi Sfintele Taine. Prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge, ne unim cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, apoi începem să creştem duhovniceşte alături de El. Dar creşterea duhovnicească şi urcuşul perma­nent pe scara desăvârşirii nu se pot face fără nădejde vie, fermă întru Hristos Dumnezeu, asemenea slăbănogului din Evanghelie.