CRIMA ORGANIZATA SI CORUPTIA
Impactul corupţiei asupra crimei organizate. Trebuie remarcat impactul corupţiei asupra crimei organizate, acesta fiind un fenomen care reprezintă o problemă dificilă pentru ţările din lumea a treia, cu economii fragile şi în care numărul tot mai mare de funcţionari necinstiţi provoacă grave destabilizări financiare, în unele cazuri chiar ruinarea economică a unor state.
Astfel, s-a stabilit la nivelul Consiliului Europei, că pe lângă traficul de droguri şi spălarea banilor murdari, corupţia este unul dintre cele trei mari pericole ce ameninţă societatea. Corupţia reprezintă o ameninţare evidentă la adresa democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului.
Pentru realizarea obiectivelor propuse, organizaţiile criminale recurg foarte des la acte de corupţie. Mai mult, este cunoscut faptul că în cadrul oricărei organizaţii criminale există un „corupător” care are misiunea de a mitui, corupe, şantaja sau intimida pe demnitarii politici, funcţionarii publici, persoane din domeniul poliţiei şi justiţiei.
Crima organizată şi corupţia sunt reale şi constituie ameninţări pentru dezvoltarea democraţiei şi a drepturilor omului. Dacă crimei organizate şi corupţiei i se permite să se dezvolte, însăşi fiinţa statului şi a instituţiilor sale democratice sunt periclitate, în mod deosebit acolo unde democraţia este încă tânără şi fragilă.
Noţiunea de corupţie. Corupţia reprezintă ansamblul activităţilor ilegale, ilicite şi imorale desfăşurate de anumiţi indivizi, grupuri şi organizaţii (publice sau private) în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale a unor poziţii sociale şi politice superioare, prin utilizarea unor forme şi mijloace de mituire, şantaj, înşelăciune, abuz, influenţă, intimidare, escrocherie, evaziune fiscală etc.
Corupţia nu înseamnă numai luarea şi darea de mită, traficul de influenţă sau abuzul de putere şi funcţie, ci şi actele de imixtiune ale politicului în sfera privată, utilizarea funcţiei publice în interes personal, realizarea unui volum de afaceri şi tranzacţii între indivizi, grupuri şi organizaţii prin eludarea normelor de legalitate şi moralitate existente în societate.
Incluzând o discrepanţă între modelele sociale, culturale şi normative şi aşteptările legitime ale indivizilor şi grupurilor sociale, corupţia reprezintă un fenomen antisocial cu profunde consecinţe negative, fiind expresia unor manifestări de dereglare legislativă, politică, economică şi morală şi a slăbirii mecanismelor instituţionalizate de control social.
Corupţia reprezintă un fenomen care, prin amploarea şi intensitatea lui, măsoară adevărata stare de legalitate, normalitate şi moralitate a unei societăţi. Datorită consecinţelor sale negative şi distructive produse asupra coeziunii şi stabilităţii grupurilor şi instituţiilor sociale şi efectelor demoralizatoare la nivelul indivizilor, corupţia defineşte, până la un anumit punct, starea de funcţionalitate normativă a societăţii, ca şi gradul de legalitate şi legitimitate a instituţiilor specializate de control social.
Subiecţi. Delictele de corupţie presupun existenţa, stabilirea şi funcţionarea a două tipuri de relaţii, întemeiate pe complicitate, înşelăciune, mită, fraudă, abuz şi constrângere, în care sunt angrenate reţele de statusuri şi roluri aparent diferite ca poziţie, dar convergente ca motivaţie şi finalitate:
a) Reţeaua care corupe, constituită din indivizi, grupuri sau organizaţii ce utilizează mijloace imorale şi ilegale extrem de diverse, în scopul influenţării, mituirii sau cumpărării altor indivizi, grupuri sau organizaţii, care le facilitează realizarea rapidă şi profitabilă a scopurilor şi intereselor urmărite;
b) Reţeaua care se lasă coruptă, reprezentată de indivizii, grupurile sau organizaţiile care acceptă să se lasă influenţate (mituite, cumpărate, şantajate) sau care încalcă normele deontologiei profesionale în scopul obţinerii unor avantaje materiale şi morale sau a unor poziţii sociale şi politice superioare.
Delictele de corupţie gravitează în cadrul celor doi „poli” cu valoare inter-şantajabilă: corupător-corupt. Aceste delicte pot îmbrăca o gamă şi o varietate extrem de largă, începând cu mita plătită unui funcţionar public în schimbul eliberării unui act sau a unei autorizaţii, continuând cu delictele comise în domeniul afacerilor şi tranzacţiilor comerciale (criminalitatea economico-financiară) şi ajungând până la delictele de corupţie comise de demnitarii politici în timpul exercitării mandatului pentru care au fost desemnaţi.
Forme de corupţie. Specialiştii dreptului penal, criminologiei şi sociologiei criminalităţii consideră că există trei forme mai importante ale fenomenului de corupţie:
1) Corupţia profesională care include majoritatea delictelor de serviciu sau comise în timpul serviciului de către funcţionarii publici sau alte persoane din sectorul public (administraţie, sănătate, învăţământ, poliţie, cultură, justiţie etc), care încalcă sau transgresează normele deontologiei profesionale, prin îndeplinirea condiţională şi preferenţială a atribuţiilor lor legale (cazul tipic al delictelor de luare şi dare de mită, abuzului de funcţie, traficului de influenţă, abuzului de încredere profesională etc).
În cazul acestor delicte, persoanele care îndeplinesc funcţii publice pretind sau primesc diferite avantaje materiale ori acceptă tacit sau expres, direct sau indirect, promisiunea unor avantaje materiale sau morale prin neîndeplinirea sau îndeplinirea condiţionată a obligaţiilor legale ca urmare a exercitării unor influenţe;
2) Corupţia economică, denumită şi criminalitatea economico-financiară, sau criminalitatea „de afaceri” care include actele şi faptele ilicite şi ilegale comise de indivizi, asociaţii sau organizaţii în legătură cu derularea unor afaceri şi tranzacţii financiare, vamale, comerciale, prin utilizarea înşelăciunii, fraudei, abuzului de încredere, activităţi în urma cărora sunt prejudiciate interese economice colective sau particulare. Aceste forme de criminalitate economică sunt destul de dificil de identificat şi evaluat datorită faptului că există numeroase lacune în legislaţia economică, atât cea naţională cât şi cea internaţională, iar unele dintre ele nu sunt incriminate în legislaţia penală a multor ţări, ceea ce îngreunează enorm depistarea, prevenirea şi neutralizarea lor în timp util;
3) Corupţia politică, care include ansamblul de acte, fapte şi comportamente care deviază moral şi legal de la îndatoririle oficiale ale exercitării unui rol public de către anumite persoane sau care transgresează normele privind interdicţia exercitării anumitor forme de influenţă politică în scopul obţinerii unor avantaje personale. În cadrul corupţiei politice se includ, de pildă, activităţile de finanţare şi subvenţionare ilegală a campaniilor electorale, cumpărarea voturilor cu ocazia alegerilor, promovarea preferenţială în funcţii guvernamentale pe criterii politice, acţiunile ilicite de înfiinţare a unor partide clientelare sau de alegere şi realegere a anumitor candidaţi etc.
Corupţia şi criminalitatea „gulerelor albe”
Noţiunea de criminalitate „gulerelor albe” a fost utilizată pentru prima dată de Edwin H. Sutherland pentru a descrie ansamblul comportamentelor licite şi ilegale ale unor persoane care au, de obicei, o situaţie şi poziţie socială şi economică ridicată sau ce se bucură de un prestigiu social în cadrul instituţiilor şi organizaţiilor în care lucrează. Ulterior, noţiunea de criminalitate a „gulerelor albe” (white-collar criminality) a fost extinsă pentru a desemna acele activităţi ilicite şi ilegale, rămase de cele mai multe ori nesancţionate sau nedescoperite, desfăşurate de către anumite persoane investite cu funcţii oficiale: funcţionari ai statului, reprezentanţi guvernamentali, autorităţi publice etc. Aceste categorii de persoane, dintre care o parte au competenţa de a aplica însăşi legea, pot fi direct implicate în delictele care au ca scop principal favorizarea şi promovarea unor interese economice (corupţie economică), sau politice (corupţie politică) cu caracter particular, sau pot contribui indirect, prin funcţiile pe care le au, la comiterea acestor delicte. Se poate aprecia chiar că o parte importantă a reţelelor crimei organizate n-ar putea supravieţui, ori n-ar avea decât o eficacitate limitată în absenţa sprijinului oferit de aceste persoane cu funcţii oficiale. Crima organizată – subliniază A. M. Mirande – „nu poate exista fără ajutorul societăţii legitime (oficialii publici şi funcţionarii însărcinaţi să aplice legea) care sprijină direct sau indirect activităţi ilicite”.
Deşi, D. Glaser, consideră infracţiunile „gulerele albe” ca o formă de „jaf”, E. Sutherland şi D. Cressey, au apreciat că ele sunt comise în cursul activităţii desfăşurate de către persoanele definite printr-o poziţie înaltă şi „respectabilă”. Pentru acest motiv pot fi numite şi delicte cu caracter profesional.
Există mai multe clasificări ale acestor infracţiuni pe care unii autori americani le cuprind în două categorii principale:
1) infracţiuni comise in numele unei corporaţii, printre care se pot menţiona: mita plătită unor oficiali în scopul obţinerii unor avantaje economice sau politice, vânzarea unor produse deficitare sau care pun în pericol sănătatea şi viaţa populaţiei, falsificarea datelor de fabricaţie ale unor produse în scopul menţinerii lor pe piaţă, reclamele false fără acoperire reală, modificarea unor preţuri peste valoarea lor reală în scopul obţinerii unor beneficii suplimentare, evitarea plăţii impozitelor către stat prin mistificarea cifrelor de afaceri etc;
2) infracţiuni comise împotriva unei corporaţii sunt cele care se săvârşesc de membrii cu funcţii administrative sau de conducere ai unei anumite societăţi care lucrează pentru profit. Printre ele se pot menţiona furturile, fraudele, delapidările, sabotajele şi orice alte acte ilegale care prejudiciază activitatea corporaţiei respective. Majoritatea acestora sunt ţinute sub tăcere şi „rezolvate” cu mijloacele interne pentru a nu crea publicului o imagine dezagreabilă care ar putea compromite interesele comerciale ale corporaţiei.
CONF.UNIV.DR.OCTAVIAN POP