CONFERINŢA OMAGIALĂ „VALERIU BUJOR FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU CRIMINOLOGIA LA 60 DE ANI DE VIAŢĂ”

CONFERINŢA OMAGIALĂ „VALERIU BUJOR FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU CRIMINOLOGIA LA 60 DE ANI DE VIAŢĂ”
Discurs

 PARCURSUL SOCIETĂŢII CONTEMPORANE DE LA CRIMINALITATE LA MORALITATE

Societatea modernă face progrese inimaginabile de la o zi la alta, din prisma celei mai accesibile forme de informare a secolului nostru, mass-media. O dată cu fluxul imens de informaţii care ajunge la populaţie prin cea mai simplă metodă de cunoaştere, apar şi cele mai grave consecinţe ale educaţiei maselor de oameni. Principalele teme abordate de majoritatea posturilor de televiziune, radio şi ale presei scrise, sunt exclusivităţile crimelor, violurilor, hoţiilor şi alte infracţiuni, care inevitabil rămân întipărite în subconştientul telespectatorilor, auditorilor şi a cititorilor. Diversitatea minoră a subiectelor îi determină pe oameni să culeagă din informaţii numai părţile cele mai exclusiviste, care de cele mai multe ori sunt subiectele temelor bazate pe criminalitate.

Deşi un procentaj foarte scăzut din populaţie săvârşeşte infracţiuni penale, societatea a adoptat o expresie: „suntem o ţară de hoţi sau de criminali”. Fără doar şi poate, instinctul generalizării are la bază mai mulţi factori, pe lângă frica de criminalitate, într-o formă exagerată apare şi frica de infractori. Chiar dacă oraşele nu sunt împânzite numai de criminali şi răufăcători, ci într-o proporţie foarte mare de oameni cinstiţi, muncitori şi culţi, fobia de criminalitate îl face pe om să se teamă de toţi din jurul său, pe care-i bănuieşte la propriu că i-ar face ceva rău. În contextul acesta, fireasca temere de infracţiuni se îndreaptă din ce în ce mai mult spre frica de infractori şi apogeul acestor ascensiuni îngrijorează psihologii şi oamenii legii.

Un alt factor care determină frica excesivă de criminalitate este acela de tratamentele inumane care sunt prezentate de istorici, prin diferite reportaje despre penitenciarele din secolul trecut, unde aveau loc adevărate crime împotriva umanităţii şi agenţii erau formaţi să sfideze şi să submineze naţia umană, evidenţiind ca fiind net-superioară clasa politică şi cea de vârf a fiecărei localităţi. Este foarte bine să ne cunoaştem istoria, martirii şi victimele; însă, în virtutea faptului în care omul deja este sufocat de o avalanşă de informaţii mediatice, doar despre crime şi răutăţi, el va extrage din acel reportaj sau documentar numai teama de penitenciar şi de oamenii legii. De asemenea, puţinele cazuri ale unor abuzuri făcute de oameni ai legii nedemni de uniforma pe care o poartă, determină societatea să generalizeze din nou şi toate organele să fie tratate cu teama de nişte bestii sau brute care abia aşteaptă să prindă pe cineva săvârşind o infracţiune, cu setea de a-i aplica o corecţie considerabilă, fie amendă sau alte metode mai neconformiste.

Republica Moldova este un stat democratic şi care şi-a urmat cursul evoluţiei la nivel înalt, în ceea ce înseamnă formarea unui personal didactic şi a unor generaţii tinere de criminologi care să încerce din răsputeri să contribuie la urcuşul educaţiei şi la progresele împotriva criminalităţii, graţie unor înalţi oameni de cultură precum şi domnul profesor doctor Valeriu Bujor. Cu 25 de ani în urmă a conceput articolul „Criminalitatea şi societatea” care, după un sfert de secol, este la fel de actual precum era în 1993. Asta nu pentru stagnarea cunoştinţelor noilor generaţii de organe ale statului, ci pentru barierele la care este determinată să se oprească populaţia, care nu poate conştientiza că o mică parte a societăţii este adepta infracţiunilor, restul cetăţenilor urmând cursul firesc al vieţii cotidiene.

Circulă prin presa online un filmuleţ cu o scenă care s-a petrecut într-un sediu al Poliţiei din America. Un cetăţean nervos, nu se ştie din ce motive temeinice sau nu, a intrat înarmat cu un cuţit în incintă. Agentul care era mai aproape de intrare, a vorbit cu el, l-a întâmpinat ca şi cum nu era un atacator. Omul s-a calmat instantaneu şi i-a dat cuţitul agentului. S-a aşezat pe o canapea şi a început să plângă, realizând ceea ce a făcut. Agentul nu a aşteptat momentul să se năpustească peste el şi să-l încătuşeze, ci l-a îmbrăţişat, consolat şi apoi l-a lăsat să plece acasă. Prin acest fapt, omul respectiv a avut parte de o lecţie imprevizibilă, din care a învăţat că nu toţi agenţii de poliţie aşteaptă să sancţioneze şi să se răzbune pe oameni, ci printre ei se află mai mulţi oameni pozitivi, adevăraţi psihologi, decât personal complexat şi sfidător. Acest caz se potriveşte perfect cu afirmaţia savantului Valeriu Bujor, din articolul domniei sale, în care scria: „E regretabil și atunci când în societate lipsește înţelegerea şi compasiunea faţă de cei decăzuţi. Doar, cât de paradoxal n-ar părea afirmația, criminalul la rândul său, este și el o victimă, victimă a acelui sistem social în care a crescut”. Infractorul este o victimă a informaţiilor pe care le-a adunat în decursul vieţii, în limita cărora n-a reuşit să descopere că lumea poate să fie şi altfel, decât cum o percepe clasa socială josnică şi imorală în care a fost ademenit.

Societatea înzăpezită de nămeţii caracterelor diferite, în mare parte devenind influente persoanele negative, exclusiviste prin faptele ieşite din comun, nu se regenerează moral doar prin sancţiuni şi pedepse, ci şi prin intenţiile oamenilor legii de a aplica cea mai constructivă virtute, adică dragostea de semeni, fie ei chiar şi infractori. Nu este inimă împietrită care să nu fie copleşită, atunci când în loc să fie pedepsită după literă, este tratată cu dragoste în aplicarea legilor statului. Aici ar trebui să-şi adune toate forţele şi cunoştinţele oamenii Bisericii, care au studiat mai pătrunzător felul în care se manifestă dragostea faţă de orice om şi ce roade aduce. Dacă tot am atins punctul sensibil al societăţii, adică Biserica, inclusiv de aici omul nu caută să culeagă ceea ce îi este cu adevărat folositor, ci doar exclusivităţile: minuni, vindecări, oameni care zboară, au vedenii şi basme neîntâmplate niciodată, etc. Dacă Biserica ar scoate în evidenţă sfaturile Evanghelice, care se potrivesc extrem de bine cu nevoia societăţii noastre de ridicare, nu numai poveştile mistice, atunci am avea un popor format în spiritul unităţii, dragostei şi toate ar decurge cum trebuie. Oamenii ajung în primul rând în şcolile primare, apoi în Biserici şi unii dintre ei nu au legătură niciodată cu un penitenciar sau un organ al statului, de la care să aibă nevoie să înveţe ceva. Acestea două sunt primele instituţii din viaţă omului care trebuie să sporească educaţia psihologică încă din vremea adolescenţei, pentru a pregăti oamenii să facă faţă lumii în care urmează să vieţuiască.

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu vă mai adaug: Că oricine se mânie pe fratele său şi cine va zice fratelui său cuvânt de mânie, va greși. Împacă-te cu aproapele tău” (Evanghelia după Matei, cap. 5, vers. 21-22). Prin astfel de sfaturi, vedem că Evanghelia este o condamnare a faptelor de crimă şi de alte feluri; însă, nu aduce numai litera, ci şi explicaţia. Hristos îi explică omului că de la „cuvântul de mânie” se poate ajunge până la crimă; legea însă, de cele mai multe ori îi spune omului ce nu trebuie să facă şi ce consecinţe merită, fără să-i explice şi care sunt factorii predecesori faptei. Dacă societatea nu ar căuta în Biserică numai minuni şi paranormal, ar avea parte de o adevărată lecţie de viaţă. Evanghelia nu doar că îi arată omului condamnarea infracţiunii, dar îi şi explică factorii care o determină. Din nefericire, oamenii cu puţină cultură teologică, care frecventează prima şcoală din societate, adică Biserica, nu sunt prea mult interesaţi de modul în care li se explică aplicarea regulilor morale, crezând că au ajuns la perfecţiune şi deja vor să audă numai minuni, profeţii problematice şi probabilităţi. Exemplul îl poate da un copil din şcoala generală care în loc să fie pasionat de toate materiile în acelaşi timp, este pasionat numai de chimie şi cum se produce implozia fosforului alb. Atent la o singură disciplină, nu reuşeşte să culeagă tot ce este util din fiecare domeniu în parte. Mă tem că nu vom reuşi prea curând să îndreptăm această mentalitate a societăţii, de a căuta doar ceea ce crede că îi trebuie şi nu ce este cu adevărat constructiv.

Oricât de multe ar fi progresele statelor de astăzi, în raport cu scăderea infracţionalităţii, niciodată nu va putea fi decimată criminalitatea, tocmai din cauza răcelilor cu care sunt trataţi oamenii iniţial de educatori, apoi de învăţături, de Biserică, în cele din urmă de facultăţile pe care le urmează. Scopul care trebuie atins, este înlocuit cu formalismul de dragul dobândirii notelor mari la examene. Devotamentul faţă de profesie, rolul psihologiei avansate şi bunăvoinţa studentului de a aplica în viaţa proprie conduita morală, va contribui foarte mult la îndreptarea sistematică a întregului organism social. Asta implică şi minimizarea intereselor proprii, în schimbul interesului şi progresul colectiv. În această circumstanţă, organele statului oferă întâi exemplul propriei moralităţi şi abia în cele din urmă îi explică cetăţeanului ce înseamnă moralitatea; pentru că altfel, vorbeşte formal despre ceea ce nu-l interesează pe el însuşi şi-i transmite aceeaşi stare dezinteresată şi ascultătorului, infractor sau nu.

După ce am urmat cursurile de doctorat, sub îndrumarea domnului profesor Valeriu Bujor, în calitatea mea de atunci de preot capelan al Penitenciarului din Găieşti, România, am început să adopt o nouă strategie în care cadrele instituţiei deveneau prieteni ai deţinuţilor şi nu personalul special antrenat pentru pedepse. Rezultatele stimulentului prieteniei şi a înţelegerii reciproce nu întârziau să apară, tot mai mulţi condamnaţi începând să-şi dea seama cât de frumoasă este lumea în care trăim, dacă renunţă complet la imoralităţi şi devin membri ai clasei sociale raţionale. Este singurul mod prin care cadrele penitenciarelor pot avea elevi şi nu deţinuţi, care o dată ieşiţi din închisoare, nu se mai întorc niciodată şi sunt ajutaţi să iasă din postura de victime ale sistemului educaţional defectuos, într-o lume liberă, paşnică şi plină de satisfacţii. Până atunci satisfacţia lor era de a rupe o bucată din drepturile altora, iar după ce beneficiază de o educaţie care să-i construiască psihic, sunt ajutaţi să-şi regăsească statutul în societate şi să-l câştige prin merite deosebite.

Un alt factor îngrijorător şi imposibil de evitat este îndreptarea societăţii spre conceptul de „drepturi fără obligaţii”. Omul modern a fost format, în timp scurt, să-şi cunoască drepturile şi să nu ia în considerare obligaţiile sale fireşti. Situaţia scăpată de sub control, cu care se confruntă majoritatea statelor lumii, vine cu noi moduri prin care omul este victimă a propriului orgoliu. Imprevizibilul spre care ne îndreptăm nu va mai fi capabil să răspundă cerinţelor legislative, ci tocmai invers, legile vor necesita modificări radicale, sau să se adapteze noilor principii. Pentru a putea supravieţui în faţa haosului şi indisciplinei, legea trebuie să renunţe complet la structura iniţială, pentru că deja frica omului este depăşită de mândria acestuia. Cu 25 de ani în urmă savantul Valeriu Bujor constata următoarele: „Cât de mult aşi dori ca pronosticurile respective să fie greşite! Dar starea ecologică catastrofală a republicii, nivelul mortalităţii infantile şi durata medie a vieţii, procesele demografice ce au loc, nivelul de alcoolizare şi narcotism, calitatea vieţii, numărul în creştere al copiilor născuţi cu defecte mintale şi fizice (lista respectivă poate fi continuată) confirmă trista concluzie – Moldova se afla în pericol! Şi pericolul respectiv se ascunde în însăți societate. În societatea aceasta se află un potenţial capabil să contribuie la renaşterea spirituală şi la salvare. Întrebarea constă doar în faptul: vom folosi acest potenţial sau ne vom pierde în nefiinţă, cum au dispărut cândva civilizaţii, imperii, popoare?”. Situaţia constatată de domnia sa la acea vreme, este chiar foarte reală şi prezentă în societatea modernă de astăzi. Paşii spre instalarea haosului nu s-au oprit acum 25 de ani, ci au continuat să progreseze văzând cu ochii. Să privim statisticile ultimilor ani publicate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova:

• 2013 – gradul de infracţionalitate este de 38,2 %;
• 2015 – statistica creşte la 39,8%;
• 2017 – statistica scade la 35,6%.

Exceptând faptul că în anii 2014 şi 2016 statistica urcă la aproape 42%, anul 2017 a venit cu o mică scădere a ratei; însă, statistica nu este deloc îmbucurătoare, dacă stăm să ne gândim că este vorba de alţi făptaşi, faţă de anii anteriori. În concluzie, chiar dacă procentajul scade, constatarea este îngrijorătoare pentru că avem de a face cu tineri care continuă să se formeze într-un mediu obscur şi chiar dacă unii ajung după gratii, alţii tocmai îşi încep cariera infracţională. În această situaţie deloc de neglijat, vorba savantului Valerian Bujor că „Moldova este în pericol”  este mai valabilă în anul 2018, decât în anul 1993. Singura scăpare a societăţii din capcanele criminalităţii este de a se lega o prietenie morală între oamenii legii şi persoanele care au nevoie de reconciliere. În acest caz, este valabilă expresia lui Albert Einstein că: este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată” iar Lucian Blaga a zis: „Toţi oamenii sunt trecători, dar nu toţi trecătorii sunt oameni”. În virtutea faptului împlinit, că la ora actuală nici un organism al statului nu a ajuns la stadiul de prietenie absolută cu propriul popor, în care să lipsească cu desăvârşire infracţionalitatea, trebuie să găsim o cale de mijloc care să cuprindă 2 elemente primordiale: litera legii şi într-o mai mare proporţie spiritul literei.

Cu siguranţă problemele societăţii nu vor dispărea niciodată; însă, persoanele care găsesc modalităţile prin care infractorul să devină moral, variază de la un caz la altul şi de la om la om. Este de ajuns să avem voinţă să aplicăm de câteva ori această strategie prietenească. Începutul întotdeauna este mai dificil; însă, după rezultatele primelor experienţe, fiecare va trage concluzia în ce fel trebuie să aplice legea şi nu numai ceea ce scrie în ea.

Închei cu onoarea de a mă afla împreună cu domniile voastre la această Conferinţă Omagială, totodată dorindu-i mulţi ani fericiţi şi progrese măreţe savantului Valeriu Bujor, spre binele întregii Republici Moldova , pe care a slujit-o şi o slujeşte cu devotament de mai mult de 35 de ani!

LA MULŢI ANI!

Octavian Pop,

doctor în drept, conf. univ., avocat