Referate

IUBIREA APROAPELUI LA AUTORII SFINTELOR EVANGHELII

† Dr.Onufrie Pop
Arhiepiscop de Bergamo si Mitropolit Primat
Mitropolia Autonoma Crestin Ortodoxa dupa Vechiul Calendar in Italia

Iubirea aproapelui în Vechiul Testament

După căderea în păcat a omului şi după înmulţirea neamului omenesc, Dumnezeu a dat acestuia prin robul său Moise legi după care să se conducă până la venirea în lume a Fiului Său. Această Lege Veche includea şi porunca iubirii atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de aproapele: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta” (Deuteronomul 6,5) şi „Să nu te răzbuni cu mâna ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” ( Levitic 19, 18).

Spre deosebirea de Noul Legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu toţi oamenii prin Fiul Său, în Legea Veghe porunca iubirii aproapelui era limitată în sensul că, prin „aproapele se înţelegea în mod deosebit cel de acelaşi neam. În Vechiul Testament, iubirea faţă de aproapele, deşi este superioară iubirii aproapelui în antichitate, nu are „puterea morală şi spiritul de jertfelnicie din Noul Testament – lipseşte puterea harului divin şi pilda vie a Mântuitorului – şi în ea nu sesizăm permanent grijă şi de mântuirea sufletească a aproapelui, ca în creştinism”.[1] Detalii →

BISERICA ŞI ROLUL EI ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

† Dr.Onufrie Pop
Arhiepiscop de Bergamo si Mitropolit Primat
Mitropolia Autonoma Crestin Ortodoxa dupa Vechiul Calendar in Italia

INTRODUCERE

Sfânta Biserică este instituţia divino-umană care a luat fiinţă în mod nevăzut sau tainic pe cruce, prin patima Fiului lui Dumnezeu, iar în mod văzut, prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în forma unor limbi ca de foc, în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor cap.2,). Sfânta Biserica este divină pentru că a fost întemeiată de însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar umană este pentru că a luat fiinţă pentru mântuirea omului căci, aşa cum spune Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei: ,,În afara Bisericii nu există mântuire”.

Biserica este ,,Hristos extins în trupul Lui îndumnezeit în umanitate, sau umanitatea aceasta unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit… Cei doi factori, Hristos şi umanitatea, sunt atât de uniţi în Biserică, încât în Biserică nu poate fi văzut unul fără altul şi nu se poate vorbi despre unul fără de celălalt”. Detalii →

DATORIILE CREŞTINULUI FAŢĂ DE SUFLET

† Dr.Onufrie Pop
Arhiepiscop de Bergamo si Mitropolit Primat
Mitropolia Autonoma Crestin Ortodoxa dupa Vechiul Calendar in Italia

Introducere

Omul, în calitate de fiinţă raţională, conştientizează că nu are numai drepturi, ci are şi datorii. Datoriile omului se clasifică în trei categorii şi anume:

1. faţă de Dumnezeu;

2. faţă de sine însuşi sau propria persoană

3. faţă de aproapele.

După cum atitudinea creştinului faţă de Dumnezeu „constă din cele trei virtuţi, tot aşa atitudinea creştinului faţă de sine se poate cuprinde în trei virtuţi şi anume: stima de sine, smerenia şi iubirea de sine. Acestea alcătuiesc împreună datoriile generale către sine, din care decurg şi celelalte datorii, care îmbrăţişează persoana întreagă a omului, adică atât sufletul, cât şi trupul.”[1] Detalii →