Predici

BIRUINŢA – SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE

Intărindu-se din Învierea Mântuitorului în credinţa primii creştini – apostoli, episcopi, preoţi, diaconi sau simpli credincioşi – au înfruntat, în primele veacuri de existenţă a Bisericii lui Hristos, sângeroase prigoniri, cu chinuri de tot felul, unele mai îngrozitoare decât altele, culminând cu moartea martirică. Toţi aceşti martiri sau mucenici au ştiut şi au fost convinşi că murind pentru credinţa în Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, care la rândul Său, murise şi înviase pentru fiecare din ei în parte, şi pentru toţi laolaltă, se vor învrednici întru învierea şi judecata obştească viitoare, şi că Învierea lui Hristos este garanţia învierii lor, garanţia învierii tuturor oamenilor din toate timpurile şi locurile. Din ceata unor astfel de martiri sau mucenici a făcut parte şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, pe care, pentru motivele arătate, îl sărbătorim azi. Detalii →

DUMINICA A II-A DUPĂ PAŞTI (A TOMII)

GATA ORICÂND DE JERTFĂ

De aproape două mii de ani, lumea întreagă atribuie pe nedrept Apostolului Toma calificativul de „necredin­ciosul”. Chiar în discuţiile zilnice, când cineva nu se lasă convins, i se reproşează: eşti ca Toma. Când încercam să convingem pe cineva asupra unui adevăr, de multe ori primim răspunsul: „Nu cred până nu văd, sunt Toma necredinciosul”.

Această necredinţă ce i se atribuie lui Toma Apostolul, nu se poate asemăna cu necredinţa pe care o manifestă unii în zilele noastre, oameni cu sufletul plin de răutate, ură şi mereu înclinaţi spre rău.

Apostolul Toma a fost ales de Dumnezeu, ca o unealtă cu ajutorul căreia să se adeverească, în mod cert, Învierea Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos. Detalii →

CUVÂNT LA ZIUA A III-A DE PAŞTI

CREDINŢA ÎN HRISTOS

Invierea Domnului zguduie de fiecare dată porţile mor­mântului nostru sufletesc, chemându-ne la viaţa cea nouă, ca odinioară pe Lazăr cel înviat din morţi.

Când auzim cântându-se „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”, să nu ne gândim numai la cei care dorm somnul de veci, în morminte, ci şi la mormântul din interiorul nostru, în care sălăşluieşte credinţa noastră cea adormită, pacea sufletului cea pierdută, şi bucuria inimii cea uitată, deasupra cărora stă de strajă frica zilei de mâine. Şi totuşi ne întrebăm: de ce rămânem noi tot cei vechi şi nepăsători?

Dacă despărţirea noastră de Dumnezeu şi cufundarea în păcat este moartea sufletului, atunci şi pocăinţa şi renaşterea la credinţă este învierea lui. Învierea trupului nu este cu nimic o minune mai mare decât învierea sufletului la o nouă viată. Detalii →