SFÂNTA ŞI MAREA VINERI

ZI DE DOLIU, ZI DE BUCURIE

Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III, 16)

Opera de mântuire a lumii se realizează prin Iisus Hristos, prin jertfa Sa supremă pe Crucea Golgotei. Această zi în care Iisus Hristos Se aduce pe Sine jertfă pe cruce este pentru noi o zi de doliu, dar în acelaşi timp o zi de bucurie, de sărbătoare. Este zi de doliu, fiindcă în această zi privim cu pietate pe crucea răstignirii, care însemnează suferinţă, cruzime, cădere, învingere, sfâşiere, tragedie sumbră. Despărţindu-se cu adâncă melancolie şi cu sudori de sânge de cei ce L-au urmat pe drumuri prăfuite, flămânzi şi însetaţi, de multe ori aclamat şi adesea hăituit, Iisus urcă drumul calvarului într-o singurătate vitregă, compătimit de cei ce L-au iubit, de cei cărora li s-a făcut milă de suferinţa Lui sfâşietoare. Drumul e greu, crucea apasă distrugător pe umerii Celui ce cade istovit de ultimele puteri, dar El înaintează totuşi la loviturile nemiloase ale unei gărzi romane cu disciplină severă însărcinată cu cercetarea Celui nevinovat. Spinii din cunună storc picături de sânge care se preling pe faţa Lui senină, iar buzele arse de focul suferinţei îi sunt umezite cu oţet amestecat cu fiere spre a-I mai mări suferinţa şi chinurile.

Mântuitorul muribund de pe crucea din Dealul Golgota, deşi pironit pe cruce, poartă grija în ultimele clipe ale vieţii mamei Sale, încredinţându-o ucenicului iubit: „Fiule, iată mama ta”. Cuvinte pline de duioşie şi de recunoştinţă filială, care afirmă o lege a firii: datoria copiilor de a-şi iubi şi îngriji părinţii. După o zi de crudă suferinţă fizică, ajunsă la punctul culminant, Cel ce cu cruce plecat, însângerat de cununa de spini şi de loviturile răstignitorilor, ale celor ce-L batjocoreau, se roagă pentru aceştia, zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac”. Iubirea îl caracterizează şi în momentele grele ale vieţii, în momentele supliciului, făcând să existe o concordanţă perfectă între ceea ce a propovăduit şi a trăit.

Sfârşitul şi-l încredinţează în mâinile Tatălui: „Părinte, în mâinile Tale îmi încredinţez sufletul Meu”, ceea ce concreti­zează, în mod convingător şi sugestiv, că cel răstignit nu se lasă doborât de piroanele care-L pironesc pe lemnul crucii, ci afirmă cu hotărâre, împărtăşind veacurilor o gândire religioasă nouă… Iisus Hristos a murit pe crucea Golgotei, dar crucea Sa însemnează biruinţă. Această zi de doliu este în acest sens al biruinţei, o zi de sărbătoare. Sensul idealului însângerat nu se opreşte aici, Golgota nu înseamnă doar o istorie fatală, o faptă de o mare cruzime, mai ales că cel condamnat era un nevi­novat, Cel ce apune pe Golgota nu s-a răstignit numai fiindcă a vrut să sufere, ci s-a răstignit pentru că a fost singurul capabil să suporte răstignirea ca „preţ de răscumpărare pentru mulţi”. El este Mântuitorul lumii.

Aceasta înseamnă că moartea Lui nu este un sfârşit, fiindcă moartea Lui se afirmă în perspectiva învierii.

Biruitorul de pe Golgota apune ca un soare, pentru ca în zorii celei de-a treia zi, să răsară din mormânt cu o deosebită strălucire. Nici lespedea mormântului, nici garda romană cu disciplina ei de fier şi nici valurile sinistre şi mohorâte ale morţii nu au putut cuprinde făptura divino-umană a Mântui­torului lumii. Dincolo de Golgota ţâşnesc cu putere razele vii ale luceafărului din dimineaţa învierii. Iisus Hristos este Mântuitorul nostru, El moare pentru păcatele noastre, pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu. Jertfa Mântuitorului de pe cruce este o jertfă de împăcare, iar celui ce vine sub umbra crucii Sale i se cere împăcare, dăruire şi înţelegere cu toţi oamenii. În acelaşi timp, să arătăm şi în viaţa noastră, viaţa de slujire a Mântuitorului. Să facem din viaţa noastră o operă de iubire, de pace şi dăruire omenească, şi să vedem în aproapele nostru, un frate cu care să colaborăm, pentru biruirea binelui între oameni.

Jertfa de pe Golgota este un act al unei iubiri şi iertări depline, universale. Toţi aceia care înainte de Mântuitorul au murit în nădejdea învierii şi mântuirii, prin El au fost iertaţi, prin jertfa Lui El iertându-ne pe toţi, pentru ca toţi să poată beneficia de roadele învierii Lui. El vrea ca toţi oamenii să devină renăscuţi prin har, copii prea iubiţi ai Tatălui ceresc.

Crucea este altarul jertfei sângeroase şi dureroase a Mân­tuitorului, iar această jertfă se reactualizează în chip nesân­geros până la sfârşitul veacurilor, în altarul bisericilor creştine. Semnele cuielor se păstrează până în veşnicie, ca semn al deplinei iertări, şi ca permanenţă pentru iertarea tuturor ace­lora care, greşind, vin şi se pleacă sub crucea lui Iisus Hristos, ca să-şi plângă păcatele lor, fiind convinşi că sângele nevinovat al Domnului, scurs pe cruce, a curs şi pentru păcatele lor.

Să ne întristăm şi noi împreună cu Mântuitorul lumii, să ne întristăm pentru păcatele noastre cele multe, dar să fim optimişti, crezând că Domnul ne va ridica din această stare şi bucuria noastră va fi mare la învierea Lui cea de a treia zi.

BBW Cams Ecclesia Theme