SCRISOARE DESCHISA ADRESATA CREDINCIOSILOR FIDELI MITROPOLIEI DE BERGAMO-ITALIA

Nr. 117/24.01.2015

 

Sâmbătă, 17 ianuarie 2015, Prof. Cristian Marc, de la Asociatia „Astradrom ” Filiala Bihor, a realizat un interviu cu părintele Eftimie Mitra, duhovnic la un schit de maici din Episcopia Devei si Hunedoarei, România, fără să verifice sursa sau dacă declaraţiile sunt în afara legii privind libertatea de exprimare, gândire, libertatea religioasă şi dreptul la imagine. În urma analizării ilegalităţilor din declaraţiile făcute publice în 17.01.2015, ASTRADROM a primit replica Biroului de Presă al Mitropoliei noastre. În urma publicării acestei replici, constatăm aceleaşi încălcări ale dreptului uman, dar sub altă formă. Mai mult de atât, autorul NU se dezice, ci dimpotrivă, schimbă varianta acuzaţiilor, care mai-nainte au fost făcute publice şi ataca în mod juridic personalitatea Mitropolitului Dr. Onufrie Pop.

Titlul articolului este: „Gherasim Bratu si Onufrie Caruntu insala lumea spunand ca apartin de Biserica Ortodoxa. Marturii despre secta romaneasca de la Milano si dedesubturile controversate ale acesteia”. Ca şi răspuns la replică, autorul aduce următoarele argumente:

Nu a zis nimeni ca denumirea de “ortodoxa” apartine doar BOR. Onufrie incearca sa formuleze expresiile astfel incat sa dea impresia ca BOR (sau cineva din BOR) ar pretinde acest lucru, ceea ce este fals. Tot aici, ca si in mai multe locuri din “comunicatul” sau, acesta vrea sa dea impresia ca face parte dintr-o minoritate persecutata. Nu il persecuta nimeni, ci mai degraba putem citi in toata agitatia sa o frustare nascuta probabil din nerealizari si dorinte neconcretizate.”

Într-adevăr, autorul se contrazice, pentru că încă de la începutul articolului acuză „folosirea titlului (spunând că aparţin) Bisericii Ortodoxe. Replica mitropoliei noastre a fost aceasta:

„Este un abuz să impui unei grupări religioase, asociaţii religioase sau cult să nu folosească termenii de „Ortodoxie, Episcopie, Biserică sau Mitropolie”, ca şi cum nu ar avea voie să existe pe faţa pământului şi să aibă dreptul la apartenenţă religioasă, dacă nu se află în comuniune una cu cealaltă, sau dacă nu le permit ziariştii, deşi legea statului le acordă acest drept. Cetăţenii României nu trăiesc în statul BOR, ci trăiesc în statul România. De asemenea, este o ilegalitate ca Patriarhia BOR să se numească „Patriarhia României” adică a românilor, mai cu seamă că nu reprezintă interesele celorlalte persoane de alte apartenenţe religioase, care au cetăţenie română sau domiciliază în România”.

Replica ASTRADROM:

„Termenii amintiti de Onufrie Pop ca: episcopie, mitropolie, patriarhie – sunt termeni canonici specifici bisericesti pe care ii foloseste doar Biserica canonica. Din punct de vedere juridic, al legilor laice, ii poate folosi oricine… chiar si Onufrie Pop si altii in situatia sa. Pe aceasta linie laica se explica acordarea dreptului ca unele asociatii, de genul celor in discutie, sa poata fi inregistrate de catre institutiile statului cu aceste denumiri. Din punct de vedere canonic insa, acestea se numesc schismatice sau sectare.” Noi am sancţionat încălcarea unor drepturi acordate de legea statului, prin recunoaştere oficială. ASTRADROM continuă să facă ofense ilegale, menţionând încă o dată în chip mincinos că doar „Biserica Canonică” (în viziunea lor, Patriarhia BOR), pot folosi termenii de „episcopie, mitropolie, patriarhie”. În România există mai multe culte care folosesc aceste titluri, fapt care arată că NU aparţin în exclusivitate bisericii pe care ASTRADROM o consideră canonică. De asemenea, Greco-Catolicii, Romano-Catolicii, Lipovenii, Armenii, Bisericile de Stil Vechi, folosesc aceleaşi titluri în mod legal şi nu este permis nimănui să îngrădească acest drept. Dar, după vorba românului „altă Mărie cu altă pălărie” ASTRADROM nu ne mai interzice pe plan juridic, dar ne interzice în continuare, „pe plan canonic”. Canonicitatea catolicilor, lipovenilor, chiar şi a musulmanilor, o acordă Patriarhia Română? Nimeni nu are dreptul să fie canonic, în structura sa, dacă nu-i oferă acest drept Patriarhia BOR sau Asociaţia ASTRADROM? Indiferent dacă afirmaţiile sunt „canonice” sau „judidice” ambele forme consideră că este dreptul lor să ne discrimineze şi să ne numească „necanonici”. Mai mult de atât, în prima declaraţie ne acuzau că purtăm ilegal veşminte ortodoxe”. Ilegal vine de la lege, are interpretare juridică. Acum, autorii încearcă „să se dea după colţ” şi să se spele pe mâini că au zis în mod „canonic” şi nu juridic. Ilegal este derivat de la „lege” şi nu de la „canon” ceea ce este total fals, întrucât legea acordă acest drept şi musulmanilor şi evreilor, la orice cult, să poarte ce veşminte doreşte, nu neapărat dacă-i dă „voie” Patriarhia BOR sau ASTRADROM…

La nici două fraze distanţă, autorul se contrazice. În prima parte spunea că avem voie din punct de vedere juridic, acum încearcă să instige cititorii şi să-i învrăjbească, continuând cu ofensa: „Onufrie stie care este canonicitatea unei patriarhii, dar – de fiecare data – incearca sa prezinte lucrurile dupa bunul plac, sau mai bine-zis, dupa propriile interese. E firesc ca daca Patriarhia Romana are jurisdictie recunoscuta de toate patriarhiile, peste teritoriul canonic al Romaniei, sa poarte aceasta denumire”. Dacă stăm să vorbim din punct de vedere canonic, Patriarhia Română NU prea respectă Sfintele Canoane, mai ales prin slujirea interconfesională legală prin lege, dar necanonică prin Sfintele Canoane. Deci, nu este Biserică Canonică, ci necanonică, prin încălcarea Sfintelor Canoane. Din punct de vedere juridic, eu nu încerc să prezint lucruri după bunul plac. Am prezentat situaţia legală şi reală, în contrar afirmaţiei că „purtăm veşminte ilegale”. În urma acestei afirmaţii unii dintre cititori pot crede că „noi nu avem voie să purtăm veşminte”. Eu nu am constatat că Patriarhia Română are recunoaşterea Patriarhiilor, ci faptul că eu sunt legal, ca şi Mitropolie, şi canonic, conform hirotoniei pe care o am, inclusiv numirea de Mitropolit. Mai mult de atât, eu nu am Mitropolie în România, ci în Italia. Dacă Patriarhia BOR are teritoriu în România, înseamnă că nici musulmanii, armenii, catolicii, nu au voie să existe fără să le atribuiţi în mod dovedit continuu, că „sunt necanonici” şi nu au recunoaşterea Patriarhiei? Nicăieri în constituţie NU suntem obligaţi să avem recunoaşterea unei Patriarhii necanonice prin faptul că încalcă notoriu Sfintele Canoane. Dacă nu aveţi cultură teologică, citiţi cu atenţie Dreptul Canonic şi veţi vedea că Patriarhia Română chiar este necanonică, prin multe activităţi pe care le desfăşoară, dar, conform dreptului canonic. Conform legii, nu aveţi nici un drept să ascundeţi aceste adevăruri, mai ales cele ale ecumenismului, să vă prefaceţi că nu ştiţi despre ce canoane este vorba, dar, doriţi să daţi impresia cititorilor că noi „nu suntem în regulă” ceea ce este fals.

Jignirea continuă:

„Onufrie, precum si altii ca el nu au ramas in Biserica ci au preferat sa isi faca propria secta “autonoma”, purtand juridic numele de “mitropolie”. Daca statul Italian o recunoaste cu acest nume o poate face doar juridic/lumesc, asta insa nu inseamna ca si Bisericile canonice au obligatia de a o recunoaste.” Dă impresia că noi am cerut în mod obligatoriu Patriarhiilor lor să ne „recunoască” deşi contestăm canonic „canonicitatea” acestora, prin încălcarea Sfintelor Canoane. Dincolo de aparenţe, acuzaţia „sectă” este de natură juridică, pentru că aduce prejudiciu moral instituţiei noastre. Noi am fost şi suntem recunoscuţi ca şi Mitropolie, şi statul nu ne-a trecut în ghilimele, ca Asociaţia ASTRADROM să-şi permită acest lucru. Cititorii sunt determinaţi să creadă că noi suntem o „sectă paranoică” după cum în articolul anterior ne numeşte „ciudaţi”. Noi cerem mărturii juridice, pentru că primul articol a fost de natură să atace personalitatea juridică a fiecăruia dintre cei menţionaţi în articol, prin folosirea accentuată a termenului „ilegal”. Nu le-a cerut nimeni să ne dea un răspuns „canonic” pentru că am solicitat un răspuns în instanţă, întrucât prejudiciul a fost deja făcut şi mulţi cititori au crezut că noi chiar suntem „ilegali” sau că ne îmbrăcăm „aiurea” cu veşmintele ortodoxe, în afara legii. Dacă ei vor să schimbe situaţia, în al doilea material, în primul spun clar că suntem ilegali. Atunci nu au nici un drept, câtă vreme suntem şi legali şi canonici, prin respectarea dreptului canonic, termen care nu aparţine BOR, nici Asociaţiei ASTRADROM, ci modului în care o structură apără Canoanele şi le respectă. În cazul Patriarhiei BOR, în repetate rânduri, diverşi „duhovnici” celebri au catalogat Canoanele ca fiind „bariere ruginite” prin cărţi şi articole; deci, nu au canonicitate pentru că nu vor să se mai conformeze Canoanelor Ortodoxiei şi îşi fac propriile canoane după bunul plac, ignorând ceea ce au lăsat scris Sfinţii Părinţi şi cei care au stat la întărirea temeliei credinţei creştine. Dacă nu împărtăşeşti aceleaşi principii, înseamnă că NU mai ai nici o treabă cu Ortodoxia aceea, ci faci alta nouă. Este dreptul lor, nu-l contest; dar, folosesc în mod nejustificat termenul „canonic” care vine de la Canon şi nu de la decretul prezidenţial de recunoaştere a Patriarhiei Române. Iarăşi, Patriarhia BOR „nu poate fi a tuturor românilor” pentru că niciunul dintre cultele şi persoanele care nu împărtăşesc doctrina BOR nu sunt reprezentaţi de Patriarhia BOR-ului. Acest abuz nu îl văd cei de la ASTRADROM şi continuă să dea impresia că nu eşti în regulă, indiferent cine ai fi, dacă „nu eşti recunoscut de Patriarhie”. A mă recunoaşte Patriarhia înseamnă că trebuie să fiu în comuniune cu ei. Ori, eu nu încalc Sfintele Canoane să slujesc în comun cu ecumenismul, ceea ce îmi defineşte titlul de Mitropolie Canonică, iar juridic, nu au dovedit de ce ne discreditează, pentru că denigrarea este interzisă de lege şi nu de canoane.

Alt atac:

Cultul penticostal sau baptist de exemplu au diferente de dogma fata de invatatura Bisericii Ortodoxe si din acest motiv au indreptatire sa spuna ca isi fac alta organizare administrativa. In cazul lui Onufrie… nu se pune in discutie schimbarea dogmelor. Aici spune clar că noi nu avem îndreptăţire să avem altă administraţie, practic, ne interzice să existăm pe motiv că nu ne schimbăm sau nu creăm alte dogme, învăţături. De pildă, în Grecia funcţionează aproximativ 20 de Grupari Ortodoxe cu aceeaşi învăţătură dogmatică. În România există mai multe culte,grupari şi asociaţii religioase care NU diferă ca dogmă, ci doar ca administraţie, cum ar fi: Biserica de Stil Vechi – Mitropolia Slătioara, Biserica de Rit Vechi – lipovenii etc., care nu diferă dogmatic, păstrează acelaşi calendar, dar, diferă foarte puţin în anumite tradiţii. Doar atât! Deci, NU a dat nimeni voie ASTRADROM sau altor Asociaţii să interzică existenţa unei Biserici sau Mitropolii Ortodoxă, dacă nu-şi schimbă dogma. Aici ei vorbesc după bunul plac şi nu noi, care ne apărăm drepturile canonice şi legale în urma dezinformării făcute de ei. Dacă în primul articol ne asocia în prezent cu mai multe Mitropolii, chiar dacă comuniunea dintre noi este întreruptă de ani de zile, autorii atribuie termenul „acelaşi aluat” deşi noi nu atribuim acest termen Patriarhiei BOR, care a avut pe unii preoţi din cele mai critice exemple,iar ulterior s-au dezis de ei. Noi nu-i asociem cu acele persoane doar de dragul de a-i denigra, cum au făcut cei de la ASTRADROM.

Autorul aduce din nou o declaraţie ulterioară a lui Eftimie Mitra, care spune: „Din punct de vedere juridic ai voie sa porti orice, dar din punct de vedere religios problema se pune altfel.” Dar, mai-nainte spunea: „Poartă ilegal veşminte ortodoxe”. Deci, prima dată spun că le purtăm ilegal, acum se contrazice şi spune că legal purtăm, dar tot tinde să ne interzică „sacramental”. Noi am cerut un răspuns juridic, nu sacramental. Juridic, autorul recunoaşte că ne-a încălcat drepturile legale, dar, continuă să facă acuzaţii nefondate, de parcă nu ar avea acelaşi efect juridic. Canonic vorbind, am mai explicat de ce Patriarhia BOR, nu prea are canonicitate şi un cunoscător al Dreptului Canonic, îşi dă seama despre ce este vorba când spunem „ecumenism”. Cu alte cuvinte, au declarat la început că suntem în ilegalitate cu scopul de a ne discredita. După ce am dovedit că suntem în legalitate, au continuat să ne interzică cu argumentul prin care ei ne obligă să „ascultăm” de Patriarhia Română, chiar dacă în lume există sute de Biserici Ortodoxe recunoscute juridic, au forme canonice de administrare, dar NU slujesc cu Patriarhia Română. Acesta să fie oare motivul pentru care ei îşi atribuie dreptul de a ne discredita? Suntem obligaţi să facem ceea ce ne spun ei? Asta reprezintă îngrădire a convingerilor personale, constrângere religioasă şi discriminare, toate aşezate cap la cap pentru a discredita şi rezuma drepturile unei persoane la dorinţa unui anume cult. Nimeni nu a acreditat juridic acest fapt, ci dimpotrivă, statul Român, în conformitate cu disciplina constituţională europeană, acordă dreptul de administrare, existenţă şi funcţionare oricărei religii, fie ea islamică, mozaică sau creştină şi interzice îngrădirea acestor drepturi, sub orice formă. Bineînţeles, cine doreşte să facă discriminare, învrăjbire sau batjocură, este logic că nu o va argumenta „juridică” ci „canonică” sau „sacramentală”. Dar, NU tot discriminare şi calomnie este? Este ca şi cum un infractor ar agresa verbal o persoană şi la instanţă să menţioneze: am făcut-o canonic. Este vorba de încălcarea unor drepturi, nu de părerea dumnealor cum le-au încălcat, juridic sau canonic. În ceea ce găsim pe site-ul ASTRODROM ni se arată clar că a fost şi este vorba de o discriminare pe faţă, în public, la un ison cu toate celelalte capete de acuzare de până acum, dar, de data aceasta le schimbă sensul, deşi conţinutul este acelaşi: de a ofensa şi a da de înţeles „că noi nu suntem în regulă” pentru că nu le cerem acordul lor, deşi legal, canonic, moral, suntem în deplină formă de funcţionare. În replica dumnealor, continuă să facă asocieri cu Mitropolia de Milano, cu care noi nu mai avem comuniune din 2012, dar ei continuă „aţi avut”. Noi nu vorbim la trecut, ci la prezent. În primul articol spune clar că suntem „aceeaşi sectă” şi în al doilea articol numeşte că „suntem acelaşi aluat”. Deşi sunt două structuri de mult separate şi funcţionează independent una de cealaltă. Chiar şi aşa, învrăjbirea, încălcarea drepturilor legale pe care le avem, discriminarea religioasă, constrângerea, obligarea, denigrarea şi lipsirea de libertate de gândire, exprimare şi apartenenţă religioasă, constituie o infracţiune.

 

Astăzi, 24.01.2015                                                                   Dr. Onufrie Pop
Bergamo, Italia                                                                  Arhiepiscop şi Mitropolit