Interviu cu Mitropolitul Onufrie

Interviu cu INALT PREA SFINTITUL
Dr. Onufrie Pop
Arhiepiscop și Mitropolit de Bergamo

Binecuvântați și ne iertați pentru deranj! Vă mulțumim anticipat pentru că ați binevoit să ne acordați puțin din prețiosul timp al Înalt Prea Sfinției Voastre, în vederea acordării acestui interviu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și vă călăuzească spre fapte bune!

Cu toată stima și dragostea vă stau la dispoziție.

Am citit şi eu pe un blog „privat” mai multe materiale împotriva Înalt Prea Sfinţiei voastre şi eram interesat să ne explicaţi în mare, cât de „adevărate” sunt aceste acuzaţii care vi se aduc.

Probabil vă referiţi la blog-ul „ASTRADROM” dacă nu mă înşel.

Bineînţeles, în mare parte despre aceste materiale aş dori să ne lămuriţi.

ASTRADROM nu este un blog de referinţă pentru majoritatea creştinilor ortodocşi. Este o pagină creată pe internet de membri ai unei „asociaţii umanitare” dar din câte observ, acţiunile „umanitare” nu încadrează şi profesarea de jigniri şi calomnii împotriva oamenilor, ci dimpotrivă, ajutorarea persoanelor nevoiaşe. Despre acest capitol nu pot să mă pronunţ dacă membrii îşi fac sau nu treaba, îndeplinind obiectivele statutului acelei asociaţii.

În ceea ce mă priveşte pe mine şi tot ce s-a scris la adresa mea, este o dovadă că aceste persoane încă de la început nu au ştiut cine sunt şi cine am fost, pur şi simplu au luat iniţiativa de a scrie multe lucruri în necunoştinţă de cauză.

Ce v-a deranjat cel mai mult în aceste articole?

Nu mă simt chiar atât de ofensat de afirmaţiile lor împotriva mea. Precum şi Hristos a primit injuriile şi acuzele oamenilor, chiar răstignirea şi Învierea pentru mântuirea lor şi a noastră. Este creştineşte să răbdăm orice umilinţă, precum şi Sfinţii Mucenici au răbdat orice chin, cu scopul dobândirii mântuirii şi a vieţii veşnice.

Aşa şi eu mă bucur sufleteşte pentru toate acuzaţiile, căci înaintea Dreptului Judecător, Iisus Hristos, voi primi plată pentru acestea. Însă, întrucât s-au adus acuzaţii chiar mincinoase la adresa Bisericii, la adresa Mitropoliei din Bergamo, este de datoria fiecăruia dintre noi să o apărăm şi să combatem afirmaţiile mincinoase.

Am văzut că a mai scris cineva un material în apărarea Înalt Prea Sfinţiei voastre. Acolo am citit combaterea subiectului „caterisirea părintelui Olivian Pop”. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

În dorinţa lor de a se lega de orice subiect, cu scopul de a mă defăima pe mine şi Mitropolia de Bergamo, au citat un „comunicat” dat de Arhiepiscopia Bucureştilor . Eu nu am aparţinut la acea vreme de Bucureşti şi nici nu am fost „un simplu preot” cum spun ei în material, încercând să determine lumea să-i creadă.

Am fost rând pe rând ieromonah, protosinghel, stareţ, în cele din urmă am fost desemnat de Arhiepiscopia de Tirgoviste să desfăşor activităţi educaţionale pentru reabilitarea persoanelor „certate cu legea”. În perioada cât am activat ca Protosinghel şi Preot capelan la Penitenciarul din Găeşti, eram în subordinea Administraţiei Penitenciarelor si Ministerului Justitiei, cu grad de locotenent colonel. Printre multe alte reuşite şi realizări, mulţumesc Lui Dumnezeu că în urma mea am lăsat o frumoasă Bisericuţă la Găeşti,construita in doar trei luni.

Ce fel de activităţi educaţionale desfăşuraţi acolo?

În toţi aceşti ani în care am fost la Găeşti, nu am construit doar o clădire, ci dimpotrivă, am căutat să pun accent şi pe mântuirea şi reabilitarea celor de acolo.

Întrucât sunt călugăr, deci, fără responsabilităţi familiare, mi-am strâns banii de salariu şi am făcut multe activităţi educaţionale, pelerinaje şi acţiuni care au avut ca scop detaşarea deţinuţilor şi convingerea lor psihologică să revină la o viaţă plăcută, normală şi demnă, mulţi dintre aceştia după eliberare şi-au refăcut viaţa, au devenit oameni destoinici pentru societate.

ArhiepiscopiaTirgovistei, nu s-a sinchisit prea mult să ne ajute, ci dimpotrivă, n-am primit nici un leu pentru a desfăşura mai multe activităţi. Tot ce făceam era voluntariat pentru educarea oamenilor în duhul credinţei Ortodoxe.

De ce aţi plecat din Patriarhia Română?

După cum am mai spus, activităţile pe care le făceam erau o inspiraţie de voluntariat. Am dorit să fructific acest talant şi în altă parte. Hristos nu i-a lăsat pe Apostoli doar în Israel, pentru că acolo erau născuţi majoritatea; ci i-a trimis la toate neamurile pământului, să-i înveţe cuvântul Evangheliei.

Cât despre plecarea din Patriarhia BOR, aş putea adăuga:

Nu doar că ArhiepiscopiaTirgovistei nu a contribuit la realizarea vreunei activităţi de educare a oamenilor care chiar au nevoie de îndreptare, dar, nici măcar o dată n-am fost vizitaţi de ierarhul locului… În scrisori şi prin reviste lăudau activităţile mele; dar, să se implice, nici vorbă…

Am multe corespondenţe publicate şi personale cu ierarhi şi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române care au lăudat activităţile mele; însă, neajunsurile m-au determinat să „abandonez” misiunea aceasta, fie din pricina lipsei de fonduri, dar şi din alte motive.

Pentru aceasta aţi fost „caterisit”?

Eu nu am fost caterisit niciodată! Chiar după cum am mai spus, în cartea „Surghiunit pentru Credinţă” semnată de Florian Bichir, sunt menţionate laudele aduse de ierarhi ai Patriarhiei Române. Eu pur şi simplu m-am simţit nevoit să intru în cadrul altei jurisdicţii bisericeşti, anume în Eparhia Făleştiului si Moldovei de Est din R. Moldova, întrucât am fost profesor la facultatea din Bălţi şi aveam foarte multe cunoştinţe şi fii duhovniceşti în Republica Moldova. După cum am mai spus, nu eşti legat doar de o ţară să propovăduieşti cuvântul lui Dumnezeu, după cum avem pilda Sfinţilor Apostoli. Ca drept dovadă, în documentele pe care le am ca şi cleric al Bisericii Ortodoxe Române, sunt menţionate doar cuvinte de laudă, iar după ce am trecut la o altă jurisdictie, apare o „informaţie” de „caterisire” ceea ce nu s-a întâmplat chiar aşa.

Eu am intrat ca membru în Episcopia Făleştiului si Moldovei de Est, pe 1 aprilie 2006, iar „comunicatul” de „caterisire” apare abia în 5 decembrie 2006. Dacă au analizat documentele publicate de mine, fireşte, au „dat înapoi” şi au zis că „fusesem oprit” în 10 aprilie 2006. Nu a fost nicidecum aşa, întrucât din data de 1 aprilie 2006, eram deja în Eparhia Făleştiului si Moldovei de Est, iar hotărârea a fost luată în decembrie, nu în aprilie… Deci, vorbim de o diferenţă de 9 luni. Cum este posibil să se contrazică în ceea ce scriu, întrucât ierarhii BOR mi-au lăudat activitatea, iar apoi să fie invocate motive de „neglijare în îndeplinirea îndatoririlor”.

Vă voi da câteva documente pentru a vedea că „n-am făcut umbră degeaba acestui pământ” cum spun unii şi nici n-am plecat cu abateri disciplinare, ci mi-am făcut datoria pe care am avut-o atât de preot, călugăr, profesor şi mentor al fiilor mei duhovniceşti.

protopopiatul ortodox romaninterviu2interviu3interviu4interviu5interviu6

Aş face o paranteză să spun că nu oricine era decorat pe atunci cu Crucea Patriarhală… De ce nu şi cel ce critică, Părintele Emilian Mitra, n-are şi el măcar o decoraţie pentru meritele sale? Vă voi spune eu. Pentru că Patriarhia BOR, încă n-a emis un decret prin care să confere titluri şi mulţumiri preoţilor care îşi critică propriii ierarhi, în loc să caute cele ale mântuirii şi să facă progrese duhovniceşti.

Cu alte cuvinte, de la intrarea mea în rândul clericilor ortodocşi, fiind hirotonit Ierodiacon pe 5 octombrie 1980, iar ieromonah pe 6 noiembrie 1982, ulterior fiind protosinghel, stareţ al Mănăstirii” Izvorul Miron”Romanesti,jud.Timis, decorat cu Crucea Patriarhală pe 13 noiembrie 1997, prin decretul dat de însuşi Patriarhul Teoctist, absolvent a 2 facultăţi, doua masterate si un doctorat in drept, pot spune că documentele şi faptele contrazic acuzaţiile nefondate ale blog-ului „Astradrom”.

Nu am spus aceste cuvinte ca o laudă, ci ca un răspuns la întrebarea dumneavoastră, argumentând activitatea mea lăudată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, nicidecum ceea ce vrea să insinueze aceşti tineri ce publică articole contra mea, mulţi dintre ei probabil nici nu se născuse pe când eu am îmbrăcat haina monahală şi/sau devenisem slujitor al Sfântului Altar.

După ce aţi fost numit Arhimandrit cu dreptul de a purta cârja în Eparhia Făleştiului si Moldovei de Est, aţi fost hirotonit arhiereu în Italia, apoi numit Arhiepiscop de Sondrio si Vercelli,cu resedinta la Bergamo, sub conducerea Mitropolitului Evloghie. Ce s-a întâmplat de nu mai aveţi comuniune cu acesta?

Aşa a binevoit Dumnezeu să îmbrăţişez şi acest jug al Arhieriei. Pentru unii pare o „mândrie” dar pentru noi, este o obligaţie în plus. Prestaţiile în faţa poporului se ridică la alt nivel, alte aşteptări, seriozitatea şi slujirea Lui Hristos capătă alt contur, altă drasticitate; însă, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Slavă Lui Dumnezeu pentru toate! Aş dorit să mă abat puţin de la răspuns şi am nădejde să nu vă supăr.

Nicidecum, vă ascultăm cu drag!

Dacă momentul hirotoniei de preot a fost întâia ridicare pe scara slujitorilor Lui Hristos, iar bucuriile nu se puteau descrie în cuvinte, deşi veneau noi obligaţii şi îndatoriri; hirotonia Arhierească a fost cu mult mai emoţionantă. Căldura Duhului Sfânt, coborât deasupra noastră, emoţiile păşirii în noua tagmă, sporirea duhovnicească de după aceea, cu mult mai mult nu se mai pot explica în cuvintele omeneşti.

Poate că pentru unii slujirea a fost doar o sursă de venit. Pentru mine, însă, slujirea preoţească mi-a adus voluntariat, înhămându-mă de bunăvoie în activităţi educaţionale, ei bine, slujirea Arhierească mi-a adus mai mult voluntariat.

Din România se priveşte cu ochii intereselor băneşti înspre Italia. Când ajungi aici, găseşti mulţi oameni trişti, plini de dorul de casă, încărcaţi cu multe nevoi. Adesea, slujbele bisericeşti le săvârşim fără să compensam nici măcar curentul electric consumat şi alte cheltuieli cotidiene necesare. Dar, cum spunea şi Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu are grijă de fii săi şi aşa s-a întâmplat şi cu noi.

Au fost zile în care ne-am copleşit sufleteşte văzând dorul oamenilor de familiile rămase acasă, de sărăcia în care trăiesc şi munca” silnică” pe care o depun aici. Dumnezeu ne-a rânduit bucurii ca împreună să trecem peste toate momentele.

ASTRADROM a scris împotriva noastră din ţară, din România; dar, nici unul dintre ei n-au stat între noi să vadă câtă osteneală depunem fiecare dintre noi, cât de mult ne-au călit nevoile fireşti încât am devenit mai uniţi, mai buni unii cu alţii, mai solidari şi rugători înaintea Lui Dumnezeu.

Însăşi Bisericuţa noastră din Bergamo a fost făcută cu grele osteneli, datorită sărăciei care este acum în Italia. Am adus împreună cu creştinii icoane din ţară, fiecare obiect din Biserica noastră are o poveste proprie, fiecare creştin are o afecţiune şi o jertfă adusă aici.

Noi n-am trăit pentru a ne îmbogăţi din Italia; noi am trăit ca să fim mai buni, mai uniţi! Chiar şi pe mine mă contactează preoţi din România care ar dori să vină în Italia crezând că aici este „izvorul banilor”. Când ajung la faţa locului, fac cunoştinţă cu lipsurile de aici, se întorc înapoi dezarmaţi de interesul de a face „avere”.

De multe ori trăiesc şi eu cum pot dar, iarna, este mult mai greu să supravieţuim, pentru că noi n-am făcut slujbe, repet, să ne îmbogăţim cum cred cei din România şi poate că de multe ori am zis în sinea mea că mă retrag în ţară; dar, jertfa depusă până acum îmi dă puterea de a merge mai departe, bineînţeles susţinut de dragostea credincioşilor care s-au ataşat de „colţul nostru de rai”.

Şi pentru a nu evita răspunsul la întrebarea de adineauri, vă pot spune că noi am avut comuniune plăcută cu Mitropolitul Evloghios, până când acesta a lepădat veşmintele arhiereşti şi s-a îmbrăcat în simplu preot, cu scopul de a intra aşa sub ascultarea Patriarhiei Moscovei. Nu am fost de acord să mă auto-suspend şi să abandonez jugul pe care l-am făgăduit Lui Hristos că-l voi duce fie de este bine sau de e rău. Astfel, cei din Milano, au luat-o pe un alt drum, noi am mers mai departe, până în ziua de azi.

În anul 2012,pe , Mitropolitul John (Ioan) din Statele Unite ale Americii, care avea/are comuniune cu Mitropolia noastră din Italia, m-a desemnat pe mine ca succesor al scaunului Mitropolitan din Europa, numirea fiind făcută , prin Protocolul nr. 10 din 14/27 august 2012. De atunci am pus bazele juridice ale acestei Mitropolii, conform drepturilor oferite de cultul din America. Statul Italian ne-a oferit şi recunoaşterea legală, pe lângă numirea canonică de Mitropolie, venită din Biserica Ortodoxă din America condusă de Mitropolitul John.

Acuzaţiile împotriva Înalt Prea Sfinţiei voastre au fost acelea că nu precizaţi că sunteţi ierarh pe Stil Vechi. Ce ne puteţi spune?

Vă pot spune doar un singur lucru. Creştinii care au citit întortocherile de idei ale blog-ului sus numit, s-au lovit apoi de o realitate veche de când este Mitropolia înfiinţată… La intrarea în Sfântul Locaş scrie „negru pe alb” că suntem „După Calendarul Vechi”. Dacă asta scrie clar la intrare, cum poate cineva să spună contrariul, ferindu-se să scoată în relief realitatea? Probabil, glumesc, în viziunea lor ar vrea să spunem din 5 în 5 minute la slujbă, sau la predică „suntem pe calendarul vechi” eventual să ne scriem şi pe frunte. Ori asta nu se poate.

Scrie la intrarea în Biserică, omul ştie, avem credincioşi pe stil vechi, în marea majoritate. Dacă vine cineva de pe stil nou, nu putem să-l alungăm cu pietre, că aşa ne-ar impune cineva. Fiecare om este liber să-şi aleagă apartenenţa religioasă.

Noi promovăm valorile tradiţionale şi patristice moştenite de la Sfinţii Părinţi şi Sfintele Sinoade, nu putem să alungăm pe nimeni dintre cei care doresc să cunoască şi Ortodoxia Stilului Vechi şi să facă o comparaţie liberă şi din proprie voinţă. Mă gândesc acum şi la câţiva credincioşi ai Mitropoliei noastre, care au refuzat să se mai ducă la diferite parohii de pe aici pentru că li se impunea direct anumite sume, taxe, cotizaţii, fără să conştientizeze cineva că aceşti oameni n-au venit aici să îmbogăţească preoţii, ci să-şi facă un rost în viaţă, rost pe care sărăcia din România i-a determinat să-l caute printre străini.

Nu le este permis nimănui să abuzeze de salariile bieţilor oameni care muncesc de dimineaţă până seară, să alunge nevoile din familiile lor. Fireşte, aceste persoane văzând simplitatea noastră de a sluji, s-au ataşat mai mult de Biserica stilului vechi, unde este mai mult voluntariat pentru Credinţa Ortodoxă, decât sursă de venit, ne-au ajutat cu dragoste spunând în repetate rânduri că ne ajută din dragoste, pentru că n-am dat dovadă de impertinenţă şi l-am slujit pe Hristos chiar şi atunci când ne-a fost mai greu.

Ce reprezintă Ortodoxia Stilului Vechi?

Stilul Vechi reprezintă rânduiala lăsată de Sfântul Sinod Ecumenic de la Niceea, care a stabilit acest calendar (numit „cel Vechi” sau Iulian) pentru a rândui Pascalia să fie în toate ţările în acelaşi timp. Toate Patriarhiile, cu excepţia Bisericii locale din Finlanda, păstrează Pascalia Stilului Vechi, deşi unele au adoptat în uzul liturgic calendarul de stil nou apărut în anul 1582 în Biserica Romano-Catolică. Aşadar, unele Biserici ţin calendarul de stil nou, dar Pascalia de Stil Vechi. Cu toate acestea, nu explică oamenilor acest lucru şi când vine vorba de „Stil Vechi” imediat atacă spunând că „vechiul calendar rămânea în urmă”.

Cum să rămână în urmă Calendarul? Din anul 1924 şi până acum au fost exact 13 zile diferenţă, fără să crească numărul acestora. Nici înainte, de la 1582 şi până în anul 1924, adică 342 de ani, chiar şi până acum, fiind 433 de ani, n-a rămas în urmă nici măcar cu o zi… Deci, ziua se vede prin răsăritul şi apusul soarelui. N-a fost niciodată vreo zi care să aibă două apusuri, să spunem că stilul vechi rămânea în urmă. Dimpotrivă, dacă la Sinodul din Niceea s-a stabilit Calendarul de Stil Vechi pentru uzul Bisericesc, se contrazic clar afirmaţiile mincinoase ale adepţilor stilului nou, prin simplul fapt că de 1690 de ani Pascalia n-a rămas în urmă, în aşa fel încât să ajungem să ţinem Paştile în August, sau mai rău, în iarnă… ci în acelaşi timp când toată natura revine la viaţă, pomii înfloresc şi împreună cu toată suflarea şi toată zidirea, slăvesc Învierea Lui Hristos.

Vă mulţumim pentru aceste lămuriri de mare folos. Cât de mult pun accent oamenii în Italia pe credinţa Ortodoxă?
Dacă în România omul era mai liber, îşi amintea foarte rar de Dumnezeu, aici lucrurile stau cu totul altfel. Singura lor nădejde şi ridicare este în faţa Sfintei Icoane a Lui Hristos, la Sfânta Liturghie, cântând împreună, rugându-ne pentru iertarea păcatelor, bună-sporirea caselor şi a familiilor, mântuirea sufletelor.

Am slujit mai bine de 20 de ani ca preot în România. Aici, observ că oamenii sunt mult mai atraşi de Biserică, îşi dau silinţa să-şi facă timp să meargă la slujbă, chiar dacă sunt istoviţi de muncile pe care le depun în timpul săptămânii. Slavă Domnului, putem spune că depărtarea de casă şi de neam i-a făcut pe oameni să se apropie mai mult de Dumnezeu.

Vara, când unii oameni îşi aduc familiile în Italia, sau de sărbători, vin cu toţii la Biserică, indiferent dacă este sărbătoare sau o duminică obişnuită. Înainte nu făceau acest lucru, găseau prilej de a se relaxa, de a căuta cele lumeşti. Aici însă, ţine şi de datoria duhovnicului de a se implica în viaţa spirituală a fiecărui creştin, să-l apropie de Dumnezeu şi apoi va vedea cât de mult i se bucură sufletul, când îi vede pe toţi adunaţi la Sfânta Liturghie.

Ce bucurie poate fi mai mare, când te gândeşti că viaţa omenească este timpurie, iar omul ajunge să mediteze la viaţa cea veşnică şi mântuirea sufletului? Este scopul principal pentru care Dumnezeu l-a creat pe om, s-a Răstignit şi a Înviat pentru el, ca acesta apropiindu-se de Dumnezeu, să-şi mântuiască sufletul său prin păzirea Poruncilor şi păşirea pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos, din Sfânta Evanghelie pe care o tâlcuim cu drag în fiecare duminică şi sărbătoare.

În Italia slujiţi doar în limba română?

In romana si italiana! Datoria mea de român, faţă de patria care m-a născut şi m-a format, rămâne aceeaşi peste tot în lume unde m-aş duce,dar si de respect pentru tara in care slujesc acum. Sfinţii Apostoli au vorbit în toate limbile pământului. Şi noi acordăm sfaturi în diferite limbi, pentru diferite naţionalităţi care calcă pragul Bisericii noastre; însă, slujbele bisericeşti le săvârşesc în limba română si italiana cind este cazul. Chiar şi aşa, ştiţi că sunt şi italieni care vin şi stau la slujbă? Că tot vorbeam despre persoane de stil nou care asistă la slujbele noastre din proprie iniţiativă.

Sunt şi catolici italieni care vin şi rămân plăcut impresionaţi de slujirea Ortodoxă. În mare parte, Mitropolia noastră are creştini pe stil vechi, veniţi aici din România, din Moldova, din alte ţări ale Uniunii Europene. Sunt şi creştini pe stil nou care au găsit nădejdea în Mitropolia noastră.

Pentru creştinii care ţin pe stilul nou aveţi Biserici separate?

Nicidecum! Biserica Lui Hristos este Una, precum şi Dumnezeu este Unul, în trei ipostasuri. Aşa şi Mitropolia noastră, este una singură, după Calendarul Vechi; dar, avem şi câteva Parohii închegate doar de creştini pe stil nou care au dorit să adere la această Mitropolie şi şi-au creat propriul colţ de rai în diaspora.

Mitropolia de Bergamo are Parohii şi în alte ţări?

Fireşte, noi mai avem un Vicariat în Spania, format din câteva Parohii care au părăsit Patriarhia Română şi au aderat la Mitropolia noastră. Iată că nu doar laici vin la Mitropolia noastră, ci şi parohii întregi.

Oare, poate fi vorba de dezinformare când vine vorba de mai mulţi preoţi cu studii teologice superioare? Nicidecum! Aşadar, acuzaţiile persoanelor rău intenţionate, sunt nefondate. Noi nu ducem în eroare pe nimeni, toată lumea ştie că suntem pe Stil Vechi şi după ce studiază ce este Calendarul Vechi şi câte secole a fost de mare folos Bisericii Ortodoxe, optează pentru a se alătura Mitropoliei de Bergamo.

Preoţii din Spania au fost în cadrul Patriarhiei BOR? Nu am ştiut acest lucru. Şi eu am stat cu impresia că aveţi doar simpli mireni care au aderat la Mitropolia pe care o păstoriţi.

Bineînţeles! Au fost preoţi în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu Parohii în Diaspora. Dar, văzând la ce tratamente au fost supuşi de către „înalţii prelaţi” au hotărât de comun acord împreună cu credincioşii lor să adere la Biserica noastră. Nimeni nu a fost împotriva faptului că Mitropolia de Bergamo este pe Stil Vechi. Omul din ziua de astăzi nu mai poate fi „dus de nas” de oricine.

Oamenii de acum intră pe internet, prin cărţi, se documentează, îşi procură singur informaţiile. Informaţii despre Mitropolia noastră erau publice şi pro şi contra; dar, oamenii le-au luat în considerare doar pe cele favorabile.

La urma urmei, ce crezare să dai unui blog care aici spune că nu suntem legali, fără să ne cunoască; după ce descoperă că suntem recunoscuţi şi de stat, îşi menţin afirmaţiile, dar nu mai spun că suntem în afara legii, ci în afara Patriarhiei?

Ei bine, suntem şi legali, avem şi succesiune Apostolică. Din cadrul Mitropoliei noastre au trecut mai mulţi Episcopi la Patriarhia de Constantinopol şi au fost primiţi fără să li se facă hirotonie. Dar, nu acesta ar fi motivul pentru care avem canonicitate, ci continuitatea Apostolică de la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia, de unde am primit şi noi Hirotonia şi Succesiunea Apostolică.

În primul rând Patriarhia de Constantinopol are o pierdere între anii 1918 – 1921 când scaunul Patriarhal a fost vacant. După aceea, a fost ales „Patriarh” Meletios Metaxakis, care în scurt timp a introdus în Biserica Ortodoxă calendarul catolic, a început slujbele cu toate confesiunile lumii, a dat libertinajul ecumenismului, iar în cele din urmă a fost dat afară, după doar 2 ani de păstorire. Deci, chiar înainte de schimbarea calendarului din anul 1924, Patriarhia de Constantinopol îşi pierde orice drept de a conduce întreaga Biserică Ortodoxă, întrucât patriarhul ales a declanşat o mare erezie în întreaga lume. Tainele ereticilor nu sunt falabile.

Chiar citeam în apărarea scrisă de un creştin al Mitropoliei noastre, zilele trecute, împotriva aceluiaşi articol de pe pagina ASTRADROM Filiala Bihor. Acesta adresa o întrebare care mi-a rămas în conştiinţă: „Există erezie fără de eretici”? Şi iată că ASTRADROM combate ecumenismul, simonia şi altele asemenea, fără să-şi dea seama că nu le regăsesc în sânul altor Biserici, ci în propria lor Patriarhie… Deci, cum spun şi Sfinţii Părinţi, în erezie nu există mântuire.

Vă mulţumim pentru toate lămuririle de până acum. Vă rugăm să ne iertaţi pentru că v-am reţinut atât de mult; dar, cu îngăduinţa Înalt Prea Sfinţiei Voastre ,vă vom mai contacta şi pe viitor, pentru că ne-aţi fost de mare folos prin învăţăturile pe care ni le daţi. Într-adevăr, acum ne dăm seama de ce vă iubeşte lumea acolo, pentru că emanaţi multă dragoste şi multe stări sufleteşti bune.

Cum zice proverbul „lauda de sine nu miroase a bine” n-aş vrea să mă las lăudat, pentru că nu am făcut nimic decât să răspund la câteva întrebări; însă, mai mult de toate, trebuie să avem grijă de mântuire. Ce folos vei avea dacă ai trăit o viaţă lăudat de toţi; dar, când mergi înaintea Dreptului Judecător nu ai cum să te justifici nici prin dragoste, virtute, milostenie, rugăciune, bunătate, pace şi multă milă? Aici suntem o scurtă perioadă de timp; dar, trebuie să ne adunăm comori în suflete, comorile faptelor bune, care ne vor fi de mare folos dincolo… Ori de câte ori veţi avea nevoie, vă voi sta la dispoziţie şi am să încerc să îmbin „combaterile” cu cel mai important scop al omului pe pământ: căutarea Mântuirii şi păstrarea Ortodoxiei autentice!

Vă mulţumim din suflet pentru timpul acordat şi vă rămânem complet îndatoraţi în rugăciune şi susţinere!

Blagosloviţi şi iertaţi!

Dumnezeu să vă binecuvinteze şi Maica Domnului să aibă grijă de voi prin rugăciunile ei către Fiul ei şi Mântuitorul sufletelor noastre!

Bergamo la 23 februarie 2o15                         NICOLAE MARIUS CONSTANTIN