FENOMENUL RELIGIOS LA SFARSIT SI INCEPUT DE MILENIU

† Dr.Onufrie Pop
Arhiepiscop de Bergamo si Mitropolit Primat
Mitropolia Autonoma Crestin Ortodoxa dupa Vechiul Calendar in Italia

Secolul XX a debutat cu teoretizari dintre cele mai savante despre om si univers,fiind investigate deopotriva expresiile spiritului uman si ale lumii.
In zorii secolului trecut E.Durkheim a proclamat autoritatea constiintei sociale pe baza suportului ei traditional,convins fiind ca societatea umana a preluat progresiv toate functiile detinute anterior de religie1.La randul sau,Sigmund Freud a evocat rolul energiilor instinctuale personificate prin libido(forta oarba care nazuieste spre placere si agresivitate) ca factori constituitivi ai socialului,demoland astfel orice realitate transcendenta2.Martin Heidegger s-a pronuntat critic la dresa crestinismului acuzandu-l ca a dislocat zeii din cer,furand omului ultima speranta,ultimul suras optimist3.Vladimir Ilici Lenin reprezentand ideologia marxista,care a numit religia „opiu pentru popor”,a carcaterizat fenomenul religios drept o frustrare a constiintei umane,ca urmare a deposedarii individului de bunurile proprii si a absentei unei legislatii care sa sanctioneze abuzurile impotriva drepturilor persoanei4.
In jurul anilor 70’ ai secolului trecut unii sociologi anuntau tendinta curenta de abandonare a practicilor religioase de catre omul modern si pustiirea lacasurilor de cult.In opinia lor,situatia data chiar daca nu avea sa nu duca imediat la disparitia religiei,in timp avea sa marginalizeze comportamentul religios,etapa finala corespunzand cu disparitia credintei5.In plus,cercetatorii fenomenului socio-uman au afirmat ca omul modern a dobandit o totala independenta fata de orice forta necunoscuta,locul Divinitatii fiind luat de genialitatea umana6.Astfel sfera religioasa urma sa-si piarda importanta si sa se indeparteze tot mai mult spre interesele tipice ale sferei non-religioase.In fata acestor provocari,oamenii de bine ai veacului al XX-lea nu au intarziat sa exprime opinii transante.
Apologetii valorilor consacrate de traditia religioasa si culturala nu s-au ferit sa reactioneze critic la adresa adeptilor masinismului , auto- umanismului , materialismului dialectic, psihanalismului etc.Sesizand tendinta adularii pseudo-valori in locul valorilor supra-temporale ale culturii,partizanii valorii au atras atentia aspura dramei unei umanitati aflate pe punctul de a-si pierde demnitatea sofianica.Din acest motiv au continuat sa priveasca admirativ evenimtentele petrecute in trecut,evitand sa se lase ademeniti de ofertele seducatoare ale cotidianului,si-a admirat convivii pentru capacitatea de a intelege ca omul traieste si invie in fiecare noua zi devenind altul pentru incapatanarea lor de a-si pastra simtul eternitatii.7
Multi culturologi,religiologi si teologi au continuat sa vorbeasca cu optimism despre existenta unei structuri religioase a constiintei umane,deschisa catre sacru(R.Caillois),despre predispozitia omului catre transcendent si inefabil(R.Otto) prefatand secolul XX drept veac al religiozitatii(A.Malreaux).
In ceea ce priveste mediul cultural romanesc putem afirma ca a sincronizat cu cel universal,in ciuda unei complicata odisee istorica.Inca de la inceputul secolului trecut Nicolae Iorga a evocat conditia sfanta a culturii neamului8,iar intelectualii interbelici au pledat pentru o cultura inspirata din mitosfera si fiintosfera etnica.
Modernismul lovinescian desi s-a pronuntat critic la adresa traditionalismului osificat nu a urmarit sa rastoarne postulatele ontologice ale etno-spiritualitatii noastre,pledand pentru punerea in valoare a particularitatilor culturii nationale in ton cu exigentele „stilului european”9.La randul lor traditionalistii(N.Crainic,N.Ionescu) au subliniat importanta traditiei ca forta cu efecte purificatoare,ca forta exercizanta a demoniei timpului modern,trepidant si alienat10,traditia reprezentand pentru cei din urma sursa de valori capabile sa rezolve problemele oricarui prezent istoric.
Mai mult discursul filozofic romanesc avea sa isi afirme originalitatea evocand existenta unui Principui misterios,Marele Anonim,principiu activ prin intermediul unor forte stabile care,in ciuda faptului ca popoarele isi schimba ideologiile si randuielile,le mentine in determinarea lor transcedenta11.Iar conceptul de devenire intru fiinta avea sa evoca un proces specific uman,la a carui intelegere se ajunge prin regasirea de catre om a identitatii sale originare.12
Teologii Dumitru Staniloaie si Dumitru Popescu s-au remarcat prin afirmarea importantei religiei in raport cu asteptarile omului,fiinta care nu se multumeste cu finitudinea dramatica,lipsita de sens.Ancorati in Traditia Bisericii,ei au evocat rolul invataturii crestine atat la nivelul istoriei,cat si la nivelul  eternitatii,Hristos cel intrupat fiind modelul de umanitate pe care se poate descoperi pe sine orice om13.
Evenimentele din ultimul deceniu al secolului al XX-lea au infirmat tezele contestatarilor fenomenului religios.Disparitia religiei,clamata timp de opt decenii,nu numai ca nu s-a confirmat ci este infirmata de tendinte clare de recompozitie si de reproliferare a credintei.Astfel dupa caderea regimurilor totalitare,in tarile Europei de Est a inceput procesul de raspandire a religiilor asiatice,a doctrinelor eclectice(scientologia,ufologia,New Age) si a neo-paganismului.La randul lor materialele etnografice,folclorice si lingvistice suscita interesul multor insi dornici de a-si activa credintele stravechi,credinte despre care se afirma ca au fost confiscate in mod abuziv de catre crestinism.
Ca oameni ai Bisericii,noul context politic si cultural ne obliga sa purcedem la o evaluare atenta a atitudinii semenilor nostri fata de problematica religioasa pentru a intelege si actiona in modul cel mai bun cu putinta.Acesta este motivul pentru care in studiul de fata vom incerca sa aratam ce este religia si care sunt elementele sale structurale.
Religia este relatia omului cu Divinitatea,ea nu este o stare sufleteasca,nici o simpla ideologie,o teorie ontologica,ori o actiune etica sau expresie culturala,cum nu este nici un cadru propice aparitiei unor institutii sociale aferente.Religia este un fapt uman care cuprinde toate aceste elemente fara a se reduce insa la nici unul dintre ele.Religia implica interventia tuturor dimensiunilor si nivelurilor acesteia.In plus,este un fapt uman specific,avand unele carcateristic particulare,ce-l deosebesc de alte forme posibile de exercitare a existentei,convertindu-l intr-un fapt ireductibil la oricare dintre ele14.
Realitatea ultima se prezinta sub forme diferite(o putere ori un ansamblu de puteri supranaturale,o persoana sau mai multe persoane) raportarea omului la Divinitate care se face pe baza recunoasterii acestei Realitati,fapt ce releva o relatie de tip personal in care este angajata atat realitatea recunoscuta cat si subiectul uman.Caracterul transcedent in inobiectivabil al naturii Realitatii ultime face insa ca subiectul uman sa nu o poate recunoaste decat printr-o serie de meditatii naturale,cum ar fi expresiile rationale,emotive,institutionale,dar si cele de ordin revelator.
Cum Realitatea ultima detine o superlativitate ontologica si axiologica ,ea presupune un anumit gen de atitudine din partea omului in cadrul caruia sunt implicate toate dimensiunile persoanei.Astfel pe langa dorinta de afirmare a Realitatii ultime,constatam existenta unor acte de supunere si daruire de sine a omului,de genul invocatiei si dialogului orantic.
Atasamentul omului fata de Realitatea ultima culmineaza cu recunoasterea capacitatii ei mantuitoare,cu insusirea acesteia de a da sens existentei umane.In aceasta ipostaza,Realitatea ultima da raspunsul ultim si definitiv tuturor oamenilor,realitatilor si intamplarilor ce alcatuiesc contextul existential al persoanei.Prezenta sau absenta acestor trasaturi esentiale constituie criteriul de calificare a unui fapt uman drept religios sau nereligios.Cum insa ele pot aparea intr-o mai mult sau mai putin desavarsita incercare de calificare a unui fenomen istoric ca autentic religios sau numai in aparenta religios este extrem de dificila.
Omul responsabil are datoria sa integreze in atitudinea sa existentiala elemente filosofice,etice si estetice.Toate aceste activitati apar in acelasi subiect(filosofia,etica si estetica) si corespund insusirilor transcedentale ale fiintei umane.Legatura lor cu religia este fireasca,Sacrul fiind matricea tuturor transcedentaliilor.O astfel de abordare nu face altceva decat sa releve dorinta omului de a surprinde manifiestarile generale ale fiintei,relatia ei cu Absolutul.
Daca afirmam ca in atitudinea religioasa omul detine raspunsul definitiv la misterul conditiei lui finite,inseamna ca in ea se integreaza toate celelalte intentii ale apropierii sale de Absolut.Cu toate acestea,filosofia etica si estetica isi revendica autonomia,unii oameni conferindu-le caracterul de atitudini ultime in relatia lor cu Absolutul.Astfel intentia filosofiei,moralei si a esteticii in a se declara modalitatii totale si definitive de abordare a absolutului este discutabila.Cert este insa un alt aspect,si anume acela ca in fiecare dintre acestea omul exista intr-un anume fel,diferentiat.Adevarul stimuleaza ratiunea omului si desteapta in el nevoia de a sti.Binele se leaga de libertatea sa,trezind in constiinta lui sensul obligatiei si corectitudinii.Frumusetea smulge din om armoniile emotiei si provoaca in sufletul sau capacitatea de a se minune.Toate aceste moduri diferite de raspuns al omului sunt dispozitii fundamentale care influenteaza exercitarea nenumaratelor acte al conditiei umane inca de la origine.Totusi,in pofida fundamentalei radicalitati,nici una nu se identifica cu conditia umana ca totalitate si nici una nu o epuizeaza.In realitate,conditia umana e destinata,prin insasi structura ei originara,sa se implineasca printr-o multime de aspecte.Iar prin aceasta multime de aspecte absolutul se releva ca orizont inepuizabil de posibilitati.Prin urmare,absenta sau ascunderea lor poate duce pana intr-acolo incat viata omului sa para lipsita de sens15.
Atitudinea religioasa este relatia centrului personal al fiecarui om cu orizontul de necuprins spre care e deschis,cu abisul inepuizabil in care e inradacinat,cu Nevazutul.Aceasta atitudine este raspunsul la revelarea Divinitatii,la manifestarea ei catre subiectul interlocutor,manifestare constituita intr-un Tu al persoanei,inainte de difractia impusa de contactul acesteia cu multiplele dimensiuni ale conditiei umane.16
Asa cum persoana nu este o supradimensiune a firii omului,tot astfel atitudinea religioasa,ca relatie a persoanei cu Absolutul personal,nu e o atitudine aflata deasupra celorlalte atitudini.In alta ordine de idei,atitudinea religioasa nu va putea intra niciodata in campul vreuneia dintre ele fara a iesi din sfera sa,fara a se perverti.Dar asa cum diferitele dimensiuni ale omului trebuie sa fie asumate si integrate de catre om pentru realizarea unitatii personale,tot asa, in relatia de raspuns personal al Absolutului devenit Tu prin Mister,omul religios unifica si integreaza in toate dimensiunile conditiei sale,conferindu-le un sens cu adevarat ultim si definitiv.Pentru ca numai in chemarea Absolutului,adica in forma personala de aparitie a acestuia apare definitiv pentru un om,care in centrul fiintei sale este subiect si prima persoana.Si numai in raspunsul la aceasta interpelare sub forma personala a invocatiei specifice atitudinii religioase subiectul isi implineste cea mai inalta posibilitate,relatie vie cu Tu-ul absolut17.
E indiscutabil ca adevarul ca automanifestare,dezvaluire si deschidere a fiintei constituie un fapt originar si ireductibil la oricare alt fapt anterior.Orice incercare de justificare a adevarului in sens radical pleaca de la aceasta supozitie.Orice negare a adevarului este imposibila,intrucat practica acelasi adevar pe care il neaga.De aceea adevarul constituie o sfera transcedentala si tot de aceea,aparitia lui da un raspuns ultim si definitiv intrebarilor pe care i le ridica omului existenta lumii si propria-i existenta18. Sfera etica se intemeiaza pe impunerea binelui ca valoare obligatorie asupra libertatii omului.Prin obligativitatea respectiva se justifica toate celelalte obligatii,dar ea se justifica pe sine insasi. Orice justificare a ei o presupune si nu poate fi negata fara a se transfera caracterul sau absolut asupra oricarui alt obiect,inclusiv asupra pretinsei negari a oricarei obligatii.Aici se afla, fara indoiala, caracterul ultim detinut de atitudinea etica,in care omul recunoaste valoare absoluta a binelui „Transcendentalitatea” ei consta in aceea ca, fara a raspunde imediat la numeroasele intrebari concrete pe care i le pune omului existenta sa in lume,da sens si valoare,justifica,in definitiv,actiunile prin care raspunde la aceste intrebari.
Asadar,religia relava substratul ontologic al lumii,fie ca raspunde la intrebarile ultime ale omului prin apelul la traditii si la ordinea permanenta a lucrurilor,fie ca nu raspunde la intrebarile perene,religia,prin ceea ce exprima,nu intra in blocaj,ci continua sa fie deschisa unor rezolvari care transcend solutiile aparent ultime propuse de gandirea istorica(Termenii religie si religios detin un loc important in informatie si cultura,ca si in micro-cosmosul „in criza” al stiintelor umane:istorie,antropologie si sociologie.C.Bernard,S.Gruzinski,op.cit.,pg.6-7).
Cum religia cuprinde structuri profunde si comporta un ansamblu de acte care,impreuna,alcatuiesc corpul sacru de expresii caracteristice fiecarei religii concrete,facand din ea un fapt istoric aparte.


Note bibliografice:

  1. È. Durkheim, De la Division du travail social,Ed. P.U.F.,Paris,1960,pg.46-48.
  2. S.Freud,Opere I.Totem si Tabu.Moise si manoteismul.Angoasa in civilizatie,traducere de Leonard Gavriliu,Ed.Stiintifica,Bucuresti,1991,pg.162-167.
  3. J.J. Wunenburger,Sacrul,traducere de Mihaela Calut,Ed. Dacia,Cluj-Napoca,2000,pg.109-110.
  4. Marxism-leninismul nu a ezitat sa interpreteze fenomenul cultural drept o incercare a omului de a depasi constrangerile si frustrarile determinate de mediu,ca o resemnare a omului in fata realitatii date.C.I. Gulian,Originile umanismului si ale culturii,Ed. Stiintifica,Bucuresti,1967,pg.134-145.
  5. J.P. Bastian,La foi en situation à la theologie practiques,Strasbourg,1997,pg.64.
  6. L.Boisset,La société moderne,epreuve de la foi.Ed. Centurion,Paris,1972,pg.86-88
  7. N. Steinhardt,Eu insumi si alti cativa,Ed.Dacia,Cluj-Napoca,2001,pg.31-48;52-61;75-90.
  8. N.Iorga,Istoria literaturii romanesti in veacul al XIX-lea Da 1821 inainte,Vol.1,Ed.Meridiane,Bucuresti,1983,pg.6.
  9. E.Lovinescu,Istoria civilizatiei moderne.Legile civilizatiei moderne.Vol.III,Ed.Ancora,Bucuresti,1925,pg.165-166;367-368.
  10. I.Boldea,Simbolism.Modernism.Traditionalism.Avangarda,Ed.Aula,Brasov,2002,pg.161.
  11. L.Blaga,Opere 9.Trilogia culturii,Ed.Minerva,Bucuresti,1987,pg.107.
  12. C.Noica,21 de conferinte radiofonice(1936-1942),Ed.Humanitas,Bucuresti,f.a.,pg.30.
  13. D.Staniloaie,Teologia Docmatica Ortodoxa,Vol.I-III,Ed.Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,1978.D.Popescu,Teologie si Cultura. Ed.Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,1993.
  14. J.M.Velasco,Introducere in fenomelogia religie,traducere de Cristian Badilita,Ed.Polirom,Iasi,1997,pg.124
  15. J.M.Velasco,Introducere in fenomelogia religie,traducere de Cristian Badilita,Ed.Polirom,Iasi,1997,pg.125
  16. C.Bernanrd,S.Gruzinski, Despre idolatrie.O arheologie a stiintelor religioase,traducere de Beatrice Stanciu,Ed. Amarcord,Timisoara,1998,pg.9-11
  17. M.Buber, Eu si tu,traducere de Stefan Augustin Doinas,Ed.Humanitas,Bucuresti,1992,pg.69-73
  18. M.Velasco,op.cit.,pg.126