Eclesiologia sau Marturisirea de Credinta a Mitropoliei Autonome Crestin Ortodoxe de Bergamo si Europa

Nr.127/01 febr.2015

ECLESIOLOGIA

sau

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

a Mitropoliei Autonome Creștin Ortodoxe de Bergamo și Europa.

 

Biserica este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul, Cel Întâi Născut din Tatăl mai înainte de veci și întrupat din Preacurata Fecioară și Născătoare de Dumnezeu. Prin Venirea Sa pe pământ, Dumnezeu Omul – Iisus Hristos – a desăvârşit Legea Vechiului Testament şi a pus început Legii Noi – Noului Testament – încă de la Predica de pe Muntele Fericirilor – prima ieşire a Mântuitorului[1] – şi până la Răstignirea şi Învierea Sa.

Biserica este corabia Mântuirii neamului omenesc. Intrarea în Corabie şi spălarea de păcatul strămoşesc este Taina Sfântului Botez; iar primirea tuturor Darurilor Sfântului Duh, se face la Mirungere – ungerea cu Sfântul şi marele Mir – care adevereşte cuvântul Mântuitorului care zice: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ev. Ioan III, 5). De la Pogorârea Sfântului Duh, când s-a desăvârşit Cuvântul acesta rostit de Mântuitorul şi când a venit Duhul, (la Cincizecime) – înfiinţarea Bisericii Creştine – Biserica a fost:

UNA, fiind singura mântuitoare, precum trupul Lui Hristos este unul singur al cărui mădulare suntem;

SFÂNTĂ, prin Succesiunea Apostolică şi harul care se revarsă asupra întregului popor, prin Sfintele Taine săvârşite de Preoţi şi Arhierei, Har primit în ziua Cincizecimii de Sfinţii Apostoli şi transmis prin Sfânta Taină a Hirotoniei de la aceştia la discipolii lor şi de la Sfinţii Părinţi până la noi, în ziua de astăzi şi până la sfârşitul veacurilor;

– Sobornicească, una şi aceeaşi, pentru fiecare neam sau ţară în parte, unică în Dogmă şi în Crez, păstrând aşezămintele cele insuflate de Duhul Sfânt prin cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, după ale căror hotărâri se defineşte Ortodoxia cea curată, vie şi mântuitoare;

– Apostolească, având acelaşi scop fundamental, ca şi în vremea Sfinţilor Apostoli, adică apostolatul impus din porunca Lui Iisus Hristos, care le-a zis Ucenicilor Săi: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Ev. Marcu XVI, 15). Ierarhii şi preoţii Bisericii au ca scop răspândirea mesajului evanghelic la toate neamurile de pe faţa pământului, indiferent de limbă, culoare sau regiune geografică.

Biserica este definită de comuniunea prin Trupul şi Sângele Lui Hristos care se dă tuturor în aceeaşi însemnătate, toţi având acelaşi crez, aceeaşi dogmă, aceeaşi mărturisire, peste tot, în toată lumea unde s-ar afla. Ea este un trup tainic, format din toată creştinătatea, prin această Sfântă Comuniune Euharistică, iar nu o organizaţie lumească, omenească, temporară, ci se întinde ca durată până la sfârşitul veacurilor; iar ca spaţiu, pretutindeni unde este creştin ortodox, care mărturiseşte Adevărata Credinţă şi Biserica – Mireasa eshatologică Fiului Lui Dumnezeu – Iisus Hristos – Dumnezeu şi Omul.

Biserica este turma dreptei credinţe, care urmează Mântuitorului nostru Iisus Hristos, crezând în Sfânta Treime: în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită, necreată şi veşnică, atotştiutoare şi atotputernică, a cărei lucrare se află pretutindeni.

Prin Succesiunea Apostolică transmisă din generaţii în generaţii de la Sfinţii Apostoli şi până în prezent, prin Sfânta Taină a Hirotoniei, care reprezintă Continuitatea Apostolică şi permanenta lucrare a Sfântului Duh în Biserică. Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă de Bergamo şi Europa păstrează acelaşi Dar şi Har, pogorât la Sfânta zi a Cincizecimii – numită în popor şi Duminica Mare – care oferă credincioşilor validitatea Sfintelor Taine şi mântuirea în ziua Judecăţii Particulare şi Judecatii de Apoi.

Biserica este umană, pentru că membrii ei sunt oameni şi supuşi greşelii, iar prin pocăinţă şi prin Spovedanie, ajung din nou la puritatea din ziua Sfântului Botez şi prin mijlocirile Maicii Domnului, a Sfinţilor Prooroci, Apostoli, Propovăduitori, Ierarhi, Cuvioşi, Drepţi şi Mucenici, care au luat Botezul Sângelui, jertfit pentru apărarea Credinţei şi Mărturisirea Lui Hristos în vremurile de prigoană. În acelaşi timp, Biserica este divină, pentru că lucrarea Sfintelor Taine este de la Dumnezeu, iar nu de la om – arhiereul sau preotul fiind cel prin care Dumnezeu revarsă Darul Duhului Sfânt peste credincioşii drept slăvitori. Biserica este în acelaşi timp şi militantă şi triumfătoare, fără să fie vreo deosebire sau vreo despărţire, iar porţile iadului nu o vor birui pe ea (Ev. Matei XVI, 18).

Ecumenismul este considerat ca fiind o erezie, ca şi celelalte erezii combătute de Sfintele Sinoade. În esenţa scripturistică, dialogul se face vizibil în pilda evangheliei care ne vorbeşte despre întâlnirea Lui Hristos şi femeia samarineancă: „Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;… 6. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. 7. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. 9. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie” (Ev. Ioan IV, 5-10). De asemenea, Mântuitorul i-a trimis pe Sfinţii Apostoli şi pe toţi propovăduitorii, să răspândească mesajul evanghelic prin viu grai, sau prin scris, ceea ce necesită dialog cu persoane de altă confesiune. Biserica noastră respinge învăţătura greşită care pretinde că prin ecumenism trebuie împărtăşite obiceiuri ale altor culte, sau religii (Galateni I, 8), singurul dialog fiind acela de a-i învăţa Adevărata Credinţă, nu de a prelua din învăţăturile lor greşite.

Ecumenismul este o erezie care implică slujirea în comun cu ereticii, faptă condamnată de Sfinţii Apostoli (Canoanele 10, 45 Apostolice), precum şi de alte Canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Însăşi Sfânta Scriptură spune că Biserica este „stâlpul şi temelia Adevărului” (I Tim. 3, 15). Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului clarifică acest lucru spunând: „Cea mai bună împărtăşire este împărtăşirea în credinţă şi în iubirea cea adevărată” iar despre „slujirea la doi domni” găsim mai lămuritor în acest verset: „…nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Ev. Matei VI, 24).

Ecumenismul este anatematisit, fiind practicat prin slujirea cu „clerici” de alte religii, împărtăşirea de experienţe reciproce, scopul fundamental fiind doar dialogul prin care preoţii Adevăratei Credinţe îi învaţă Adevărul pe eretici şi nicidecum să împartă din învăţăturile lor şi să se închine altor dogme sau altui Dumnezeu. Erezia Ecumenismului este interzisă ca practică atât în slujire, cât şi în practici de „schimb de experienţe” după cum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel: „Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni VI, 15).

Biserica nu consideră dogme multe dintre tradiţiile Bisericii; cu toate acestea, Biserica a adoptat Calendarul Iulian cu scopul calculării anului bisericesc şi al Pascaliei – care este dogmă – drept pentru care nu este permisă recunoaşterea calendarului gregorian ca măsură „corectă” a timpului. Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă de Bergamo şi Europa este păstrătoare a Vechiului Calendar întocmit la Sfântul Sinod I Ecumenic de la Niceea. Întrucât Biserica a fost maleabilă, din toate timpurile aplicând principiul iconomiei, recunoaştem ca valide Sfintele Taine săvârşite de cei doi Episcopi din Grecia, Hrisostom de Florina şi Gherman de Zachintos, care s-au opus schimbării Calendarului Bisericesc, însă, timp de 10 ani (1924 – 1934) au slujit după „stilul nou” urmând ca în anul 1935 să anatematisească noul calendar de provenienţă catolică din anul 1582. Scopul acestor Arhierei a fost acela de a primi o reformă greşită, dar, în timp, pe parcurs, să arate poporului nepregătit de o revenire la adevărata tradiţie, calea cea Dreaptă, întrucât omenirea se confrunta cu criza mondială din urma primului război mondial, criză care captase atenţia întregului popor şi credincioşii nu mai stăpâneau noţiunea timpului corect şi nu conştientizau gravitatea denaturării tradiţiei Creştine prin schimbarea Calendarului.

Schimbarea Calendarului a fost o reformă greşită, întrucât contravine „Sinodiconului” semnat de Sfinţii Părinţi ortodocşi în anul 1583, la Sinodul întrunit în Constantinopol; dar, mai mult de atât, s-a produs şi o alunecare de 13 zile dintre timpul astral şi calendarul terestru, fără vreo justificare canonică, devreme ce n-a existat niciodată în istoria omenirii ca soarele să răsară o singură dată la un timp de 13 zile.

Actualmente, Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă de Bergamo şi Europa dă posibilitatea ca şi în aceste vremuri, chiar dacă s-a scurs aproape un secol de la reforma calendaristică (1924), au fost închinoviaţi sub ascultarea Canonică a Mitropoliei noastre, credincioşii şi clericii care păstrează stilul nou ca în timp, să poată să urmeze întru toate Sfinţiţilor Părinţi Hrisostom şi Gherman din Grecia şi să nu fie diferenţă de tipic sau de rânduială în Biserică.

Biserica Ortodoxă este singura instituţie divino-umană care apare în timp (la Cincizecime) şi rămâne în timp (până la Sfârşitul Veacurilor). Creştinii ortodocşi părăsesc Biserica în mod canonic doar atunci când trec la cele veşnice, pentru că această instituţie se află doar pe pământ, nu şi în cer, fiind premergătoare vieţii veşnice şi împărăţiei Lui Dumnezeu; iar cei care părăsesc Biserica în timpul vieţii, se înstrăinează de posibilitatea mântuirii, numindu-se schismatici sau eretici.

Biserica Ortodoxă crede în Viaţa cea veşnică, în sentinţa parţială a sufletului – nu în erezia purgatoriului – sentinţă primită la Judecata Particulară şi sentinţa veşnică, primită la Judecata de Apoi – Înfricoşata Judecatăcând morţii vor învia şi vor merge înaintea Dreptului Judecător – Iisus Hristos – pentru a da răspuns faţă de toate faptele pe care le-au săvârşit în această viaţă, cu trupurile, iar sufletele se vor înălţa spre Raiul desfătărilor, după lucrarea faptelor bune, sau se vor afunda spre osânda iadului, după lucrarea celor rele!

Nădejdea Creştinilor este ca prin lucrarea faptelor bune, să moştenească viaţa cea veşnică, în Împărăţia Lui Dumnezeu, spre Slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin!

Mitropolit Dr.ONUFRIE POP,BERGAMO,Italia

[1] În cadrul Sfintei Liturghii Vohodul cu Sfânta Evanghelie simbolizează ieşirea la propovăduire a Mântuitorului.

BBW Cams Ecclesia Theme