DUMINICA A VI-A DUPĂ PAŞTI (A ORBULUI)

HRISTOS, LUMINA LUMII

Pericopa Evanghelică de astăzi ne relatează despre Mântuitorul Iisus Hristos că tămăduieşte un orb. Şi făcând „tină” şi punându-i-o pe ochi, iar orbul spă­lându-se în scăldătoarea Siloamului, şi-a recăpătat vederea. Datorită faptului că tămăduirea s-a făcut în zi de sâmbătă, fariseii s-au folosit de acest prilej, acuzându-L şi învinuindu-L pe Mântuitorul că „nu ţine sâmbăta” (Ioan IX, 16). Fariseii au întrebat pe cel tămăduit, pe „părinţii lui şi apoi, iarăşi, pe cel ce fusese oarecând orb” (Ioan IX, 13), „cum a văzut” (Ioan IX, 15). Răspunsurile au fost: că acela care dă vedere unui orb din naştere nu poate să fie un păcătos şi că „tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii” (Ioan IX, 30). Fariseii erau totuşi nedumeriţi de această minune, spunând că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi şi că: „Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere” (Ioan IX, 32). Orbul a căutat să-i lămurească, zicând: „De n-ar fi aceasta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan IX, 33). Iar fariseii mânioşi i-au răspuns: „în păcate te-ai născut şi tot tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară” (Ioan IX, 34).

Duminica de astăzi s-ar putea numi „Duminica orbilor”, pentru că este vorba de două feluri de orbi şi anume: orbul din naştere care s-a tămăduit şi orbii care se pretindeau că văd, dar erau cu mintea împăienjenită şi fără judecată şi cu sufletul de-a dreptul orbit de necredinţă.

Orbul din naştere a primit pe Domnul Hristos, aşa cum a fost. Din spusele Domnului a înţeles că, cele mai multe boli şi necazuri vin din cauza păcatelor, şi sunt unele care vin pentru binele sufletului nostru dar şi al aproapelui nostru. Mântuito­rul Iisus Hristos a răspuns celor ce L-au întrebat despre orb: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan IX, 3).

Acest orb, care stătea cu alţi nenorociţi în preajma templului, a auzit de nenumărate ori citindu-se din cărţile lui Moise, că „Dumnezeu a făcut pe om din pământ şi suflând în faţa lui, i-a dat suflet de viaţă”. Pentru el era tot ce se putea mai firesc, ca „tina” făcută din pământ şi din scuipatul lui Iisus să dea ochilor lui vederea. De atâtea ori a auzit cântarea psalmu­lui în care se spune că „Domnul înţelepţeşte orbii”, iar din prorocul Isaia, că la venirea Mesiei „se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi”. Pentru el era foarte firesc să vadă pe Mesia, pe Domnul, pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat vederea.

Această vedere ni se cere şi nouă celor de astăzi. Trebuie să înţelegem că şi atunci când am fi fără de păcate şi am ajunge în necazuri, ele pot fi şi de multe ori trebuie să fie, spre binele sufletului nostru.

Şi în bine şi în rău să ne dăm silinţa, ca în noi să se arate lucrurile lui Dumnezeu.

Fariseii sunt cel de-al doilea fel de orbi, care nu aveau nici minte şi nici judecată. Dacă orbul din naştere a dobândit şi vederea trupească şi pe cea sufletească, cunoscând în Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, fariseii care se ţineau atât de învăţaţi şi înţelepţi, „ucenici ai lui Moise” (Ioan IX, 28) şi-au pierdut cu totul judecata. Din gura lor a auzit orbul că Domnul înţe­lepţeşte pe cei orbi şi din învăţăturile lor, el ştia că Mesia, când va veni, va da orbilor vedere şi surzilor le va deschide urechile şi tocmai ei, care de atâtea ori au citit acestea, acum nu le mai ştiau şi nu le mai înţelegeau. Ei ştiau: „că Dumnezeu a vorbit lui Moise” (Ioan IX, 29), iar pe Hristos nu-L ştiau de unde este. De altfel, ei nici nu voiau să ştie nici ce a grăit Moise cu Dumnezeu, nici ce au vestit Moise şi prorocii.

Acest fel de împotrivire fata de Iisus Hristos, n-a încetat nici cu stingerea fariseilor din acele vremuri şi nu va înceta niciodată.

În toate timpurile au fost şi vor fi învăţaţi şi neînvăţaţi care s-au închinat lui Dumnezeu şi au fost şi vor fi şi din aceia care aduc batjocură lui Iisus Hristos. După păstorii neînvăţaţi de lângă Betleem, au venit de departe şi filozofii învăţaţi să se închine pruncului nou născut. După fariseii învăţaţi, a venit tot poporul neînvăţat să ceară răstignirea lui Iisus.

După cum Dumnezeu respectă libertatea de voinţă a omului mai mult decât pe om, suntem şi noi liberi să intrăm în ceata fariseilor care spuneau despre Iisus: „Noi ştim că Omul acesta e păcătos” (Ioan IX, 24) sau să alegem a fi cu cel care şi-a căpătat vederea şi să zicem cu el şi cu Pavel de pe ai cărui ochi au căzut solzii: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu.”