DUMINICA A III-A DUPĂ PAŞTI (A MIRONOSIŢELOR)

IUBIREA ADEVĂRATĂ

Duminica a treia după Paşti este închinată întru lauda femeilor mironosiţe.

Mironosiţe înseamnă purtătoare de mir. Ele sunt acele femei care în noaptea învierii lui Hristos se grăbeau spre mormântul Domnului cu miruri în mâini, să toarne miresme plăcut mirositoare pe trupul neînsufleţit al Dumnezeiescului lor Învăţător.

Din Sfânta Evanghelie ştim că, atunci când Domnul stră­bătea cu învăţătura Sa oraşele şi satele, mulţime de popor se aduna totdeauna în jurul Său. Era popor care se apropia, îl asculta şi apoi se depărta. Dar din acest popor, pe Mântuitorul îl însoţea, în afară de Apostolii cei aleşi, o ceată de femei. Deci, această tovărăşie de femei mironosiţe a luat fiinţă cu mult mai înainte de noaptea Învierii lui Hristos. La început erau puţine, iar mai târziu numărul lor a crescut. Ele însoţeau pe Dumne­zeul lor învăţător nu numai ca să-şi însuşească învă­ţătura lui Hristos, ci şi ca, în puterea marii Iubiri pentru El, să slujească Domnului cu tot ce puteau. Sfânta Evanghelie ne spune că ele slujeau Domnului „din avutul lor” (Luca VIII, 3). Pentru îngrijirea Mântuitorului aduceau ceea ce aveau în casele lor.

Mironosiţe au fost multe, dar Evangheliştii fac amintire numai de cele mai însemnate, trecând cu vederea pe celelalte. Acestea erau: Maria Magdalena, din care Hristos alungase şapte diavoli; Salomeea, fiica lui Iosif, logodnicul Măriei, care a avut soţ pe Zevedei, din care s-au născut Ioan Evanghelistul şi Iacov; Ioana, femeia lui Huza, care era ispravnic şi iconom al casei împăratului Irod; Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa, Suzana şi altele. Între mironosiţe erau femei fără familie: fete şi văduve; erau şi mame de familie care, înflăcărate de cuvântul Mântuitorului, îşi lăsau familia lor, casa lor, însoţind pe Domnul împreună cu alte femei, pentru îngrijirea Lui.

Ştim că femeile mironosiţe au stat la poalele crucii lui Hristos, vărsând lacrimi de milă şi mângâind pe cât puteau pe îndurerata Maică a Domnului! Chiar şi în clipele cele din urmă ale vieţii pământeşti a lui Hristos, sfintele femei nu s-au depărtat de Mântuitorul cel răstignit. Ele au luat parte împreună cu Nicodim şi cu Iosif, ucenici în taină ai lui Hristos, la înmormântarea Învăţătorului lor. În ziua de Paşti ni se aduce aminte că Domnul şi Mântuitorul nostru, drept răsplată pentru această puternică iubire netăgăduită a mironosiţelor „le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă” (Matei XXVIII, 9). Prin aceste cuvinte le-a dat de veste despre ceea ce le aştepta nu numai în restul zilelor vieţii lor pământeşti, ci pe veci: despre bucuria de a trai cu Domnul lor în inimă, şi despre veşnica bucurie ce le aştepta la capătul călătoriei pământeşti.

Pentru iubirea lor puternică, Biserica noastră cinsteşte pe aceste femei mironosiţe împreună cu sfinţii, şi ca unor sfinte le aducem, în această zi, rugăciunile noastre, cerând ca ele, prin rugăciunile lor înaintea tronului dumnezeiesc, să ne ajute nouă păcătoşilor să putem dobândi viaţa veşnică, îmbărbătându-ne pentru această nevoinţă.

Purtătoarele de mir ne arată, prin pilda lor, cum trebuie să fie iubirea noastră faţă de Domnul nostru. Iubirea adevărată este avântul continuu al inimii noastre. Noi nu trebuie să ne asemănăm acelora despre care Mântuitorul a zis în pilda sa: „Ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă” (Luca VIII, 13).

Sfintele femei mironosiţe au adus drept jertfă, în numele iubirii pentru Domnul, toată spaima şi primejdia care le-au însoţit în timpul nopţii, când se grăbeau spre scumpul Mormânt al Mântuitorului adormit. Iubire fără jertfă nu poate să fie. Adevărata iubire este totdeauna o iubire jertfelnică.

Mironosiţele ne aduc aminte prin fapta lor că iubirea noastră pentru Dumnezeu trebuie să fie o iubire adâncă, fiiască, mulţumind Domnului pentru toate.

Cine vrea să arate o adevărată iubire pentru Domnul să iubească Sfânta Biserică şi rugăciunea în biserică, unde este de faţă nevăzut însuşi Mântuitorul Hristos.

Cine vrea să-şi arate adevărata iubire pentru Domnul să o arate prin iubirea aproapelui său, în numele Iubirii pentru Tatăl ceresc. Niciodată să nu uităm cuvintele rostite de Domnul „întrucât ce aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei XXV, 40). Tot ce facem pentru aproapele nostru şi tot ce-i dăruim din inimă curată, pentru Domnul facem, împlinind cea mai mare poruncă privitoare la iubirea aproapelui: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti” (Matei XXII, 39).

Sfintele mironosiţe ne îmbărbătează, cum au îmbărbătat pe strămoşii noştri, cum vor învăţa, prin pilda lor, şi pe creştinii dreptcredincioşi, urmaşii noştri, să iubim pe Domnul până la sfârşitul vieţii noastre, cu iubirea care niciodată nu piere, ci este mereu gata de jertfă, supusă şi recunoscătoare.

Aceste femei ne mai aduc aminte şi de datoria iubirii noastre frăţeşti pentru scumpii noştri adormiţi în Domnul: părinţi, surori, fraţi, fii şi fiice, şi pentru toţi cei dintr-o rudenie şi seminţie cu noi.

Rugăciunea noastră pentru cei adormiţi este mijlocul de legătură duhovnicească cu părinţii, fraţii surorile şi copiii, este calea prin care ajunge până la ei glasul inimii noastre. Ne rugăm pentru odihna lor, cerem de la Domnul milă pentru ei şi să le dăruiască împărăţia Cerurilor. Prin rugăciunile noastre, prin rugăciunile întregii Biserici pentru cei adormiţi, Domnul trimite mângâiere şi uşurare sufletelor acelora care au plecat la El, cu mai puţină credinţă, cu un început de pocăinţă nedesăvârşit, pentru păcatele făcute.

Şi mai mare însemnătate pentru sufletele adormiţilor, pentru mângâierea lor după moarte şi pentru uşurarea soartei lor are jertfa nesângeroasă, adusă la dumnezeiasca Liturghie.

O altă faptă folositoare pentru sufletul celui adormit este să dăm, pentru pomenirea lui, milostenie săracului, să facem şi alte fapte bune după cum ne îndeamnă inima.

Pentru aceste fapte bune, pe care le facem pentru cei morţi, Domnul dă sufletelor lor binecuvântarea Sa, iubirea Sa părintească. El este Judecătorul cel Prea Drept şi Tatăl oamenilor.

În acest chip ne învaţă pe toţi sfintele mironosiţe prin iubirea lor pentru Mântuitorul, cum trebuie să împlinim porunca lui Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” Să iubeşti pe Domnul şi în numele acestei iubiri să iubeşti pe aproapele, şi pe cel viu şi pe cel mort, este poruncă sfântă pentru un adevărat creştin.

Să cerem astăzi de la femeile mironosiţe să ne povăţuiască prin pilda lor pentru întărirea noastră în credinţă şi în Hristos! Să credem că ele, prin rugăciunile lor către Acela înaintea căruia stau acum, preamărind în ceruri pe Hristos, dobândesc de la El pentru noi păcătoşii, ajutor în călătoria noastră, către viaţa cea veşnică.