Eclesiologia

Nr.127/01 febr.2015

ECLESIOLOGIA

sau

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

a Mitropoliei Autonome Creștin Ortodoxe de Bergamo și Europa.

 

Biserica este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul, Cel Întâi Născut din Tatăl mai înainte de veci și întrupat din Preacurata Fecioară și Născătoare de Dumnezeu. Prin Venirea Sa pe pământ, Dumnezeu Omul – Iisus Hristos – a desăvârşit Legea Vechiului Testament şi a pus început Legii Noi – Noului Testament – încă de la Predica de pe Muntele Fericirilor – prima ieşire a Mântuitorului[1] – şi până la Răstignirea şi Învierea Sa.

Biserica este corabia Mântuirii neamului omenesc. Intrarea în Corabie şi spălarea de păcatul strămoşesc este Taina Sfântului Botez; iar primirea tuturor Darurilor Sfântului Duh, se face la Mirungere – ungerea cu Sfântul şi marele Mir – care adevereşte cuvântul Mântuitorului care zice: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ev. Ioan III, 5). De la Pogorârea Sfântului Duh, când s-a desăvârşit Cuvântul acesta rostit de Mântuitorul şi când a venit Duhul, (la Cincizecime) – înfiinţarea Bisericii Creştine – Biserica a fost:

UNA, fiind singura mântuitoare, precum trupul Lui Hristos este unul singur al cărui mădulare suntem;

SFÂNTĂ, prin Succesiunea Apostolică şi harul care se revarsă asupra întregului popor, prin Sfintele Taine săvârşite de Preoţi şi Arhierei, Har primit în ziua Cincizecimii de Sfinţii Apostoli şi transmis prin Sfânta Taină a Hirotoniei de la aceştia la discipolii lor şi de la Sfinţii Părinţi până la noi, în ziua de astăzi şi până la sfârşitul veacurilor;

– Sobornicească, una şi aceeaşi, pentru fiecare neam sau ţară în parte, unică în Dogmă şi în Crez, păstrând aşezămintele cele insuflate de Duhul Sfânt prin cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, după ale căror hotărâri se defineşte Ortodoxia cea curată, vie şi mântuitoare;

– Apostolească, având acelaşi scop fundamental, ca şi în vremea Sfinţilor Apostoli, adică apostolatul impus din porunca Lui Iisus Hristos, care le-a zis Ucenicilor Săi: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Ev. Marcu XVI, 15). Ierarhii şi preoţii Bisericii au ca scop răspândirea mesajului evanghelic la toate neamurile de pe faţa pământului, indiferent de limbă, culoare sau regiune geografică.

Biserica este definită de comuniunea prin Trupul şi Sângele Lui Hristos care se dă tuturor în aceeaşi însemnătate, toţi având acelaşi crez, aceeaşi dogmă, aceeaşi mărturisire, peste tot, în toată lumea unde s-ar afla. Ea este un trup tainic, format din toată creştinătatea, prin această Sfântă Comuniune Euharistică, iar nu o organizaţie lumească, omenească, temporară, ci se întinde ca durată până la sfârşitul veacurilor; iar ca spaţiu, pretutindeni unde este creştin ortodox, care mărturiseşte Adevărata Credinţă şi Biserica – Mireasa eshatologică Fiului Lui Dumnezeu – Iisus Hristos – Dumnezeu şi Omul.

Biserica este turma dreptei credinţe, care urmează Mântuitorului nostru Iisus Hristos, crezând în Sfânta Treime: în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită, necreată şi veşnică, atotştiutoare şi atotputernică, a cărei lucrare se află pretutindeni.

Prin Succesiunea Apostolică transmisă din generaţii în generaţii de la Sfinţii Apostoli şi până în prezent, prin Sfânta Taină a Hirotoniei, care reprezintă Continuitatea Apostolică şi permanenta lucrare a Sfântului Duh în Biserică. Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă de Bergamo şi Europa păstrează acelaşi Dar şi Har, pogorât la Sfânta zi a Cincizecimii – numită în popor şi Duminica Mare – care oferă credincioşilor validitatea Sfintelor Taine şi mântuirea în ziua Judecăţii Particulare şi Judecatii de Apoi.

Biserica este umană, pentru că membrii ei sunt oameni şi supuşi greşelii, iar prin pocăinţă şi prin Spovedanie, ajung din nou la puritatea din ziua Sfântului Botez şi prin mijlocirile Maicii Domnului, a Sfinţilor Prooroci, Apostoli, Propovăduitori, Ierarhi, Cuvioşi, Drepţi şi Mucenici, care au luat Botezul Sângelui, jertfit pentru apărarea Credinţei şi Mărturisirea Lui Hristos în vremurile de prigoană. În acelaşi timp, Biserica este divină, pentru că lucrarea Sfintelor Taine este de la Dumnezeu, iar nu de la om – arhiereul sau preotul fiind cel prin care Dumnezeu revarsă Darul Duhului Sfânt peste credincioşii drept slăvitori. Biserica este în acelaşi timp şi militantă şi triumfătoare, fără să fie vreo deosebire sau vreo despărţire, iar porţile iadului nu o vor birui pe ea (Ev. Matei XVI, 18).

Ecumenismul este considerat ca fiind o erezie, ca şi celelalte erezii combătute de Sfintele Sinoade. În esenţa scripturistică, dialogul se face vizibil în pilda evangheliei care ne vorbeşte despre întâlnirea Lui Hristos şi femeia samarineancă: „Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;… 6. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. 7. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. 9. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie” (Ev. Ioan IV, 5-10). De asemenea, Mântuitorul i-a trimis pe Sfinţii Apostoli şi pe toţi propovăduitorii, să răspândească mesajul evanghelic prin viu grai, sau prin scris, ceea ce necesită dialog cu persoane de altă confesiune. Biserica noastră respinge învăţătura greşită care pretinde că prin ecumenism trebuie împărtăşite obiceiuri ale altor culte, sau religii (Galateni I, 8), singurul dialog fiind acela de a-i învăţa Adevărata Credinţă, nu de a prelua din învăţăturile lor greşite.

Ecumenismul este o erezie care implică slujirea în comun cu ereticii, faptă condamnată de Sfinţii Apostoli (Canoanele 10, 45 Apostolice), precum şi de alte Canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Însăşi Sfânta Scriptură spune că Biserica este „stâlpul şi temelia Adevărului” (I Tim. 3, 15). Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului clarifică acest lucru spunând: „Cea mai bună împărtăşire este împărtăşirea în credinţă şi în iubirea cea adevărată” iar despre „slujirea la doi domni” găsim mai lămuritor în acest verset: „…nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Ev. Matei VI, 24).

Ecumenismul este anatematisit, fiind practicat prin slujirea cu „clerici” de alte religii, împărtăşirea de experienţe reciproce, scopul fundamental fiind doar dialogul prin care preoţii Adevăratei Credinţe îi învaţă Adevărul pe eretici şi nicidecum să împartă din învăţăturile lor şi să se închine altor dogme sau altui Dumnezeu. Erezia Ecumenismului este interzisă ca practică atât în slujire, cât şi în practici de „schimb de experienţe” după cum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel: „Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni VI, 15).

Biserica nu consideră dogme multe dintre tradiţiile Bisericii; cu toate acestea, Biserica a adoptat Calendarul Iulian cu scopul calculării anului bisericesc şi al Pascaliei – care este dogmă – drept pentru care nu este permisă recunoaşterea calendarului gregorian ca măsură „corectă” a timpului. Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă de Bergamo şi Europa este păstrătoare a Vechiului Calendar întocmit la Sfântul Sinod I Ecumenic de la Niceea. Întrucât Biserica a fost maleabilă, din toate timpurile aplicând principiul iconomiei, recunoaştem ca valide Sfintele Taine săvârşite de cei doi Episcopi din Grecia, Hrisostom de Florina şi Gherman de Zachintos, care s-au opus schimbării Calendarului Bisericesc, însă, timp de 10 ani (1924 – 1934) au slujit după „stilul nou” urmând ca în anul 1935 să anatematisească noul calendar de provenienţă catolică din anul 1582. Scopul acestor Arhierei a fost acela de a primi o reformă greşită, dar, în timp, pe parcurs, să arate poporului nepregătit de o revenire la adevărata tradiţie, calea cea Dreaptă, întrucât omenirea se confrunta cu criza mondială din urma primului război mondial, criză care captase atenţia întregului popor şi credincioşii nu mai stăpâneau noţiunea timpului corect şi nu conştientizau gravitatea denaturării tradiţiei Creştine prin schimbarea Calendarului.

Schimbarea Calendarului a fost o reformă greşită, întrucât contravine „Sinodiconului” semnat de Sfinţii Părinţi ortodocşi în anul 1583, la Sinodul întrunit în Constantinopol; dar, mai mult de atât, s-a produs şi o alunecare de 13 zile dintre timpul astral şi calendarul terestru, fără vreo justificare canonică, devreme ce n-a existat niciodată în istoria omenirii ca soarele să răsară o singură dată la un timp de 13 zile.

Actualmente, Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă de Bergamo şi Europa dă posibilitatea ca şi în aceste vremuri, chiar dacă s-a scurs aproape un secol de la reforma calendaristică (1924), au fost închinoviaţi sub ascultarea Canonică a Mitropoliei noastre, credincioşii şi clericii care păstrează stilul nou ca în timp, să poată să urmeze întru toate Sfinţiţilor Părinţi Hrisostom şi Gherman din Grecia şi să nu fie diferenţă de tipic sau de rânduială în Biserică.

Biserica Ortodoxă este singura instituţie divino-umană care apare în timp (la Cincizecime) şi rămâne în timp (până la Sfârşitul Veacurilor). Creştinii ortodocşi părăsesc Biserica în mod canonic doar atunci când trec la cele veşnice, pentru că această instituţie se află doar pe pământ, nu şi în cer, fiind premergătoare vieţii veşnice şi împărăţiei Lui Dumnezeu; iar cei care părăsesc Biserica în timpul vieţii, se înstrăinează de posibilitatea mântuirii, numindu-se schismatici sau eretici.

Biserica Ortodoxă crede în Viaţa cea veşnică, în sentinţa parţială a sufletului – nu în erezia purgatoriului – sentinţă primită la Judecata Particulară şi sentinţa veşnică, primită la Judecata de Apoi – Înfricoşata Judecatăcând morţii vor învia şi vor merge înaintea Dreptului Judecător – Iisus Hristos – pentru a da răspuns faţă de toate faptele pe care le-au săvârşit în această viaţă, cu trupurile, iar sufletele se vor înălţa spre Raiul desfătărilor, după lucrarea faptelor bune, sau se vor afunda spre osânda iadului, după lucrarea celor rele!

Nădejdea Creştinilor este ca prin lucrarea faptelor bune, să moştenească viaţa cea veşnică, în Împărăţia Lui Dumnezeu, spre Slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin!

Mitropolit Dr.ONUFRIE POP,BERGAMO,Italia

[1] În cadrul Sfintei Liturghii Vohodul cu Sfânta Evanghelie simbolizează ieşirea la propovăduire a Mântuitorului.

 

 

 

 

 

 

ECLESIOLOGIA   

o

TESTIMONIANZA DELLA FEDE 

della Metropolia Autonoma Cristiana Ortodossa di Bergamo e Europa

127/01 febbraio 2015

La Chiesa è il corpo del nostro Redentore Gesù Cristo, Dio e il Uomo, il Primo Nato dal Padre, prima della realizzazione del mondo ed impersonato dalla Madonna e che ha nato a Dio  Mediante la sua entrata sulla terra, il Dio uomo – Gesù Cristo – ha realizzato la Legge del Vecchio Testamento ed ha iniziato delle Nuove Leggi – il Nuovo Testamento – dalla Predica sul Monte della Felicità – la prima uscita del Redentore [1] – fino alla sua Crocifissione e Resurrezione.

La Chiesa è l’arca della redenzione degli uominiL’entrata nell’arca ed il lavaggio dal peccato ancestrale è il Santo Sacramento del Battesimo; e il ricevimento di tutti i Regali del Santo spirito, viene fatto mediante unzione – unzione con il Santo e grande cresima – che attesta le parole del Redentore che dice:  „Se non sarà nato qualcuno dall’acqua e dal Spirito, non potrà entrare nell’Impero di Dio(Ev. Ioan III, 5). Dalla Discesa del Santo Spirito, quando è avvenuta la Parola detta dal Redentore e quando è venuto anche lo Spirito (al Cinquantesimo) – la costituzione della Chiesa Cristiana – la Chiesa è stata:

UNA, essendo la unica redentesi, come il corpo di Cristo è unico, i quali membri siamo noi,  ;

SANTA, mediante la successione apostolica e spirito che viene applicato per tutto il popolo, mediante i santi sacramenti commessi dai Sacerdoti ed Archerei, sacramento ricevuto nel giorno del Cinquantesimo dai Santi Apostoli e trasmesso mediante il Santo sacramento della nomina da questi ai loro discepoli e dai Santi Genitori fino a noi, oggi e fino alla fine del mondo ;

– Cattolica, una e la stessa, per ogni persona o paese, unica in Dogma e Credo, mantenendo le regioni indicate dal Santo Spirito mediante i 7 Sinodi Ecclesiastici, dopo delle quali decisioni viene definita l’Ortodossia pulita, viva e redentesi;

– Apostolica,avendo lo stesso scopo fondamentale, come nel periodo dei Santi Apostoli, cioè l’apostolato imposto dall’ordine di Gesù Cristo, che ha detto ai suoi apprendisti: „Andate in tutto il mondo e presentate il Vangelo a tutte le persone” (Ev. Marcu XVI, 15). I gerarchi ed i sacerdoti della chiesa hanno come scopo la diffusione del messaggio del Vangelo a tutte le persone della terra, indifferentemente della lingua, colore o regione geografica.

La chiesa è definita dalla comunione mediante il corpo e il sangue del Gesù Cristo che viene conferita a tutti avendo lo stesso credo, la stessa dogma, la stessa testimonianza, dappertutto, in tutto il mondo, ovunque si troverà.  É un corpo misterioso, composto da tutta la cristianità, mediante questa Santa Comunione Eucaristica, e non un’organizzazione umana, omogenea, temporaria, che viene estesa come durata fino alla fine del mondo; e come spazio, dappertutto dov’è un cristiano ortodosso, che confessa la Vera Fede e Chiesa – Sposa escatologica del Figlio di Dio – Gesù Cristo – Dio e Uomo.

La chiesa è l’insieme della fede giusta, che segue il nostro Redentore Gesù Cristo, credendo nella Santo Terzo: nel Padre, nel Figlio e nel Spirito Santo, il terzo completo e non separato, non creato ed eterno, che sa tutto e fortissimo, il quale lavoro si trova dappertutto.

Mediante la Successione Apostolica trasmessa da generazione a generazione, dai Santi Apostoli e fin’ora, mediante il Sacro Sacramento della nomina in carica, che rappresenta la Continuità Apostolica ed il lavoro permanente del Santo Spirito nella Chiesa.  La Metropolia Autonoma Cristiana Ortodossa di Bergamo e Europa mantiene lo stesso Regalo e carisma, che è disceso nel Santo giorno del Cinquantesimo – denominata nel popolo anche la Domenica Grande – che offre ai cristiani la validità dei Santi Sacramenti e la redenzione nel giorno del Giudizio Particolare e del Giudizio Finale.

La chiesa è umana, perchè i membri della stessa sono persone sottomesse all’errore, e, mediante penitenza e confessione, arrivano di nuovo alla purezza del giorno del Santo Battesimo e, mediante le azioni della Madre di Dio, dei Santi Profeti, Apostoli, Sacerdoti che presentano la parola di Dio, Gerarchi, Santi, Dritti e martiri, che hanno ricevuto il Battesimo del Sangue, sacrificato per difendere la fede e la testimonianza di Cristo nei tempi di persecuzione. Allo stesso tempo, la Chiesa è divina, perchè il lavoro dei Santi Sacramenti è fatto da Dio, e non da una persona – il protopapa o il sacerdote essendo quello mediante il quale Dio discende il Regalo del Santo Spirito sui fedeli.  La chiesa è allo stesso tempo militante e trionfante, senza essere una differenza o una separazione „e le porte dell’inferno non la trionferanno” (Ev. Matei XVI, 18).

L’Ecumenismo è considerato un’eresia, come le altre eresie combattute dai Santi Sinodi. Nell’essenza delle scritture, il dialogo viene fatto in modo visibile nella storia del vangelo che ci parla sull’incontro di Cristo e la donna samaritana:  „Allora è venuto ad un’edificio della  Samaria, denominato Sihar, vicino al posto che Iacov ha dato a Iosif, suo figlio…;  6. Ed era li la fontana di Iacov.  E Gesù, essendo stando per colpa del viaggio, è seduto vicino alla fontana ed era come al sesto orologio.  7. In quel momento è venuta una donna dalla Samaria a prendere acqua.  Gesù gli ha detto:  Dammi a bere.  8. Perchè gli apprendisti dello Stesso sono andati nell’edificio, ad acquistare da mangiare.  9. La donna samaritana gli ha detto:  Come va che tu, che sei giudeo, mi chiedi a me a bere, che sono donna samaritana? Perchè i giudei non vengono mescolati con i samaritani.  10. Dio ha risposto ed ha detto: Se sapresti il regalo di Dio e Chi è quello che ti dice:  Dammi a bere, tu avresti chiesto dallo stesso, e ti avrebbe dato acqua viva” (Ev. Ioan IV, 5-10). Inoltre, il Redentore ha inviato ai Santi Apostoli ed a tutti quelli che presentano la parola di Dio, a diffondere il messaggio del Vangelo mediante viva voce o per iscritto, quello che necessita un dialogo con persone proveniente da altre confessioni.  La nostra chiesa rigetta l’insegnamento errato che pretende che mediante ecumenismo devono essere diffuse abitudini di altri colti, o religioni (Galateni I, 8), l’unico dialogo essendo quello di insegnargli la Vera Fede, non di prelevare i loro insegnamenti errati.

L’ecumenismo è un’eresia che include la servitù insieme agli eretici, fatto condannato dai Santi Apostoli (Canoni 10, 45 Apostolici), nonchè da altri Canoni dei Sinodi Ecumenici. Proprio la Santa Scrittura dice che la Chiesa è „il supporto e la Base della Verità” (I Tim. 3, 15). Il Santo Fotie, Patriarca del Constantinopolo chiarisce questa cosa dicendo:   „La presentazione più buona è la presentazione in fede e nell’amore vero” e relativamente alla servitù „conferito a due signori” troviamo in modo dettagliato il seguente paragrafo: „…non potete servire a Dio e anche a mamona” (Ev. Matei VI, 24).

L’Ecumenismo è anatematisito, essendo praticato mediante la servitù con „ecclesiastici” di altre religioni, presentazione delle esperienze reciproche, lo scopo fondamentale essendo solo il dialogo mediante il quale i sacerdoti della Santa Fede insegnano agli eretici la verità e non a presentare gli insegnamenti degli stessi e di servire ad altre dogmi o ad un’altro Dio . L’eresia dell’Ecumenismo è proibita come procedura sia nella servitù, che nelle pratiche di „cambio di esperienze”, in conformità agli insegnamenti che ci presenta il Santo Apostolo Pavel: „E che permesso c’è tra Cristo e Veliar o che parte ha un fedele o un non fedele?”(2 Corinteni VI, 15).

La chiesa non considera dogmi tanti delle tradizioni della Chiesa; tuttavia, la Chiesa ha adottato il Calendario Giuliano al fine di calcolare l’anno della chiesa e della Pasqua – che è una dogma – motivo per cui non è permesso il riconoscimento del calendario gregoriano come misura „corretta” del tempo.  La Metropolia Autonoma Cristiana Ortodossa di Bergamo ed Europa utilizza il Vecchio Calendario steso al Santo Sinodo I Ecumenico di Niceea.  Siccome la chiesa è stata malleabile, da tutti i tempi, applicando il principio dell’iconomia, riconosciamo come validi i Santi Sacramenti commessi dai due vescovi di Grecia, Hrisostom de Florina e Gherman de Zachintos, che si sono opposti al cambiamento del Calendario Ecclesiastico, però, per 10 anni (1924 – 1934), hanno servito secondo lo „stile nuovo” nell’anno 1935 autorizzando il nuovo calendario di provenienza cattolica dell’anno 1582.  Lo scopo di questi archerei è stato di ricevere una riforma errata, però, durante il tempo, mostrare al popolo non preparato di ritornare alla vera tradizione, la via giusta, perchè gli uomini si confrontano con la crisi mondiale in seguito all’ultima guerra mondiale, crisi che ha captato l’attenzione di tutto il popolo ed i cristiani non avevano più la nozione del tempo giusto e non hanno avuto a conoscenza la gravità del deterioramento della tradizione Cristiano mediante il cambiamento del Calendario.

Il cambiamento del Calendario è stato una riforma errata, perchè contravviene al„Sinodicon” firmato dai Santi Genitori ortodossi nell’anno 1583, al Sinodo riunito in Costantinopoli; inoltre, è stata prodotto un cambiamento di 13 giorni tra il tempo astrale e il calendario terrestro, senza una giustificazione canonica, perchè non ha esistito mai nella storia della umanità che il sole sorgisca una sola volta in 13 giorni.

Attualmente, la Metropolia Autonoma Cristiana Ortodossa di Bergamo ed Europa offre la possibilità che in questi tempi, anche se è passato più di un secolo dalla riforma del calendario (1924), sono stati tenuti secondo l’ascolto canonico della Metropolia nostra, i cristiani e gli ecclesiastici mantengono il nuovo stile come tempo, a poter seguire i consigli dei Santi Genitori Hrisostom e Gherman di Grecia e di non essere differenza di tipico o di procedura nella Chiesa.

La Chiesa Ortodossa è l’unico ente divino-umano che appare nel tempo (al Cinquantesimo) e rimane nel tempo (fino alla fine del mondo).  I cristiani ortodossi abbandonano la Chiesa in modo canonico solo quando muoiono, perchè questo ente si trova solo sulla terra, non nel cielo, essendo premonitorio per vita eterna e per l’impero di Dio; quelli che abbandonano la Chiesa durante la vita sono estraniati dalla possibilità di essere redenti, nominandosi schismatici o eretici.

La chiesa ortodossa crede nella vita eterna, nella sentenza parziale dell’anima – non nell’eresia del purgatorio – sentenza ricevuta al Giudizio individuale e la Sentenza eterna, ricevuta al Giudizio finale – Spaventoso Giudizio –  quando i morti saranno resusciti e andranno inanzi al Giudice Giusto – Gesù Cristo – per rispondere per tutti i fatti che hanno commesso in questa vita, con i corpi, mentre le anime saranno alzate al paradiso dei diletti, secondo i fatti buoni che hanno commesso, o saranno affondati alla punizione dell’inferno, secondo i fatti mali!

La fede dei cristiani è che mediante i fatti buoni, potranno ottenere la vita eterna, nell’Impero di Dio, nel nome del Padre, del Figlio e del Spirito Santo, per sempre, adesso e per tutti i tempi. Amen!

 

Metropolita Dott.ONUFRIE POP, BERGAMO, Italia

[1] Nell’ambito della Santa Liturgia, il Vohod con il Santo Vangelo rappresentano l’uscita alla predicazione del Redentore.

 

 

 

 

 

ECCLESIOLOGY

or

CONFESSION OF FAITH

of the Orthodox Christian Autonomous Mitropoly of Bergamo and Europe

No.127/01st February 2015

The Church represents the body of our Saving Jesus Christ, God and the Person, The First Born from the Father and incarnated from the Pure Virgin and Mother of God.  By her coming to the Earth, God person – Jesus Christ – established the Law of the Old Testament and initiated the New Law – The New Testament – since the preach from the Mountains of Happiness – the first appearance of the Saver[1] and until his Crucification and Resurrection.

The Church represents the boat for Saving the Human beingsThe entrance on the Boat and the elimination of the ancestral sin is the Sacrament of the Saint Christening; at the receipt of all Gifts of the Holy Spirit, is done when making the procedure with chrism – the unction with the Saint and Powerful Chrism – which attests the word of the Saver, which says:  „In case someone shall not be born by water and Spirit, he shall not be able to enter in the kingdom of God” (Gospel Ioan III, 5). Since the descending of the Holy Spirit, when it has been implemented this Word spoken by the Saver and when the Saint Spirit appeared, (at the Pentecost) –  the set up of the Christian Church – The Church has been:

ONE, being the only saver, as the body of Jesus Christ, is the sole one, whose parts we are;

SAINT,  by the Apostolic Succession and the charisma reversing over the entire people, by the Saint Sacrament done by the Priests and bishops, charisma received in the day of the Pentecost by the Saint Apostles and transmitted by the Saint Sacrament of the Ordination from those to their disciples and from the Saint Parents until us, today and until the end of the world;

– Catholic, one and the same, for each country or region, unique in doctrine and Faith, maintaining the endowments presented by the Holy Spirit by the 7 Saint Ecumenic Synods, based on whose decisions is defined the pure Orthodoxy, alive and saving;

– Of apostles,having the same fundamental purpose, as in the period of the Saint Apostles, that is the apostleship imposed by the commandment of Jesus Christ, who said to his apprentices: „Go in the entire world and present the Gospel to all people” (Gospel Marcu XVI, 15). Hierarchs and priests of the Church have as purpose the diffusion of the Gospel message to all people from the entire world, indifferently of the language, color or of the geographical region.

The Church is defined by the communion, by the Body and Blood of Jesus Christ, which is given to all for the same reason, all having the same faith, the same dogma, the same confession, everywhere, in the entire world, no matter where he is. It is a esoteric body, composed by all Christians, by this Eucharistic Saint Communion, and not a world organization, human, temporary, but it extends as period until the end of times; and as space, everywhere there is an orthodox Christian, which confesses the Real Faith and Church – the Eschatological Bride of the Son of God – Jesus Christ – God and Person.

The Church represents the flock of the right faith, successor of our Saver Jesus Christ believing in the Holy Trinity: in the Father, Son and Holy Spirit, the Trinity as one person and not separated, not created and eternal, omniscient and omnipotent, whose work is everywhere.

By the Apostles’s succession transmitted from generation to generation from the Saint Apostles until now, by the Holy Sacrament of the Ordination, that represents the Apostolic Continuity and the permanent work of the Holy Spirit in the Church.  The Orthodox Christian Autonomous Mitropoly of Bergamo and Europe maintains the same Gift and Charisma, descended at the Saint day of the Pentecost – denominated by people also the Quadragesima – offering to the Christians the validity of the Saint Sacraments and the redemption in the day of the Individual Judgment and of the Advent.

The Church is Human, because its members are people submitted to errors, and by penitence and by confession, they arrive again at the purity from the Saint Christening day and by the actions of the Mother of God, of the Saint disciples, apostles, missionaries, hierarchs, saints, and martyrs, who took the christening of blood, sacrificed for the defense of Faith and for the Confession of God in the persecution times.  At the same time, the Church is divine, because the work of the Saint Sacraments is from God,and not from person to person – the bishop or the priest being the one by which God sends the Gift of the Holy Spirit over his Christians.  The church is at the same time militant and triumphant, without being any difference or separation, „and the doors of hell shall not conquer her” (Gospel Matei XVI, 18).

Ecumenism is considered to be an heresy, as the other heresies combated by the Saint Synods. In the writ essence, the dialogue is done visibly in the Gospel marvel, that tells us about the encounter of Christ with the Samaritan woman:  „So she came to the building of Samaria, denominated Sihar, close to the place that Iacov gave to his son Iosif… 6. And there it has been the fountain of Iacov.  But Jesus, being tired because of his journey, He sat near the fountain and it has been close to the hour six.  7. Then came a woman from Samaria to take water.  Jesus told her:  Give me to drink.  8. Because his apprentices went in the building, to buy food.  9. The Samaritan woman told him:  How come that You, a Hebrew, ask me to give you to drink, if I am a Samaritan woman? Because Hebrews have nothing to do with Samaritans.  10. Jesus answered and told her:  If I knew the gift of God and Who is the one that tells you:  Give me to drink, you would have asked from him, and I would have given you alive water (Gospel Ioan IV, 5-10). Also, the Saver send the Saint Apostles and all the missionaries, to present the Gospel message by words, or by written procedures, thing that needs dialogue with other persons from another confession.  Our Church rejects the wrong doctrine that by ecumenism there have to be shared customs of other worships or religions (Galateni I, 8), the only dialogue being the one of learning them the Real Faith, non to take from their wrong doctrines.

Ecumenism is a heresy that imply the common faith with heretics, fact condemned by the Saint Apostles (Canons 10, 45 Apostolic), as well as by the other Canons of the Ecumenic Synods. Itself the Saint Wit says that the Church is the „pillar and the basement of Truth” (I Tim. 3, 15). Saint Fotie, Patriarch of Constantinopol clarifies this saying the following:  „The best communion is the communion in faith and in the true world” while about „serving two sirs” we find the clarification in this paragraph:  „…you cannot serve both God and Lucifer” (Gospel Matei VI, 24).

Ecumenism is anatematisit, being practiced by serving using „clerks” of other religions, sharing reciprocal experiences, the fundamental purpose being only the dialogue by which priests of the Truth faith learn them the Truth about heretics and not to divide their knowledges and to worship other Dogmas or to another God. Ecumenism heresy is forbidden as practice both for ministriation and for practices for  „exchange of experiences” as the Saint Apostle Pavel teaches us:  „And what kind of assent is between Jesus Christ and Veliar or what part has a Christian and a non Christian?”(2 Corinteni VI, 15).

Church doesn’t consider dogmas the Church traditions; Although, the Church adopted the Julian calendar in order to calculate the church year and of the Easter – which is a dogma -reason for which it is not allowed the recognition of the Gregorian as a „correct” measurement of time.  The Orthodox Christian Autonomous Mitropoly of Bergamo and Europe maintains the Old Calendar drawn up by Saint Synod I Ecumenic from Niceea.  Because the church has been malleable always, applying the principle of iconomy, we recognize as valid the Saint Sacraments done by the two bishops from Greece, Florina and Gherman de Zachintos, who opposed to the modification of the Church Calendar, but, for 10 years (1924 – 1934) served according to the „new style” and in the year 1935 adopted the new calendar of catholic provenience since the year 1982.  The purpose of those bishops has been that of receiving a wrong reform, but, in time, to show to the people unprepared to return to the real tradition, the Right way, because human beings are confronted to the world crisis based on the first world war, crisis that already attract the attention of the entire world and the Christians didn’t know the notion of correct time and they weren’t conscious on the gravity of the Christian tradition denaturation by the modification of the calendar.

Modification of the calendar has been a wrong reform, because it contravenes to the „Sinodikon” signed by the Orthodox Parents in the year 1583, at the Synod reunited in Constantinopol;  moreover, it also appeared a difference between the astral time and the terrestrial calendar, without canonic justification, because it never existed in the history of humanity to sun to raise once in a period of 13 days.

Actually, the Orthodox Christian Autonomous Mitropoly of Bergamo and Europe offers the possibility, also in these times, even if it passed almost a century since the calendar reform (1924), there have been obliged to listen the Canon of our Church, so that Christians and clerks that maintain the new style, during time, to be able to follow completely the parents’ saints Hrisostom and Gherman from Greece and not to be a difference of type or of procedure in the Church.

The Orthodox Church is the only divino-human institution that appears in time (at the Pentecost) and remains in time (until the end of the world).   The Orthodox Christians leave the church in a canonic modality only when they die, because this institution exists only on earth, not in heaven, being anterior to the eternal life and to the kingdom of God; persons that abandon the church during their lifetime, are far away from the possibility to be retrieved, being denominated schismatic or heretical.

Orthodox church believes in the eternal life, in the eternal decision for the sole – not in the heresy of the Purgatory– decision received at the Special judgment and the eternal decision, received at the Advent – the Frightening judgmentwhen deceased people shall raise from the dead and shall go in front of the Real Judge – Jesus Christ – in order to answer for all facts that committed in this life, with their bodies, while their souls shall raise to the Haven of delights, in case of goods facts, or shall go for the punishment of hell, in case of bad facts!

Christians’ belief is that in case they shall make good facts, they shall inherit the eternal life, in the Kingdom of God, in the name of God, of the Son and of the Holy Spirit, for always, now and for ever. Amen!

Metropolitan Dr.ONUFRIE POP, BERGAMO, Italy

[1] In the Saint Liturgy the Entrance with the Saint Gospel symbolizes the appearance for the preach of the Saver.