CUVÂNT LA ZIUA A II-A DE PAŞTI

O SĂRBĂTOARE PENTRU CER

Sărbătoarea învierii Domnului, marele praznic al întregii Creştinătăţi, nu este o sărbătoare numai pentru acest pământ, ci şi pentru cer. Nu numai noi pământenii preamărim pe Hristos cel înviat, ci şi Sfinţii îngeri care acolo, în cer, cântă biruinţa lui Iisus asupra morţii: „Învierea Ta Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri…”.

De ce se bucură îngerii? Oare pentru ei, Iisus Hristos a venit aici pe pământ? Pentru ei a suferit, a murit şi a înviat? De ce cântă îngerii Învierea Lui? Pentru că ei sunt slujitorii lui Hristos, slujitorii cei buni şi devotaţi. Cel rău, astăzi nu cântă. Pentru el, orice bucurie sufletească a aproapelui e de nesuferit; fericirea altuia e suferinţa şi întristarea lui. Aşa se manifestă întotdeauna oamenii răi, care nu vor să-L cunoască pe Dumnezeu.

Îngerii totdeauna se bucură, când văd că alţii gustă feri­cirea. Ei ne înconjoară cu lumina bucuriei când noi ne învrednicim să câştigăm har înaintea lui Dumnezeu, ca şi când ei ar fi principalii părtaşi ai acestui dar. Tocmai de aceea îngerii se bucură şi preamăresc pe Hristos împreună cu noi.

Dar noi ce facem? Cel bun la suflet şi curat la inimă se bucură de acest măreţ praznic din tot sufletul, e fericit din toată inima, iar cel cu sufletul întinat şi cu inima rea nu are nicio bucurie şi mulţumire sufletească.

Legea este una şi pentru cer ca şi pentru pământ, adică cel rău, cel stăpânit de patimi nu se poate bucura de acest măreţ praznic al Învierii Domnului. Asemenea oameni nu pot gusta din triumful biruinţei lui Hristos şi nu sunt în stare să simtă marea bucurie a întregii Creştinătăţi – Învierea Domnului. Le este indiferent că a înviat Iisus sau că a rămas în mormânt. Şi dacă prăznuiesc Ziua Învierii Domnului, o prăznuiesc în trândăvie sufletească şi în libertatea slăbiciunilor.

Ce bine ar fi astăzi pe pământ, dacă în lume nu ar exista războaie şi neînţelegeri, dacă între noi nu ar fi oameni vicleni, invidioşi, lacomi şi mereu porniţi spre râu! Cu ce bucurie ne-am apropia unul de altul de această mare sărbătoare a sărbătorilor şi de acest măreţ praznic al praznicelor! Noi vrem din tot sufletul să împărţim această bucurie cu aproapele nostru, să-l facem părtaş dragostei noastre pentru Cel Înviat; iar el nu vrea să audă.

Şi totuşi nu se cuvine ca noi să judecăm, pentru că nu suntem sus în cer, ci pe pământ, unde bucuria noastră nu poate fi desăvârşită. Cine dintre noi e cu desăvârşire curat la inimă? Nimeni. Toţi suntem păcătoşi. Însă, după cum îngerii cei răi nu împiedică pe cei buni să se bucure, tot aşa nici pe noi, oamenii cei răi n-ar putea să ne lipsească de bucurie dacă noi înşine nu am simţi vinovăţia păcatului. Deci zadarnică este judecata noastră asupra aproapelui… Mai de folos este să ne curăţim sufletul nostru de toate păcatele şi să ne eliberăm inima noastră de toată răutatea.

De sărbătoarea Învierii Domnului ne-am împodobit trupul cu hainele cele mai frumoase. Aşa se şi cuvine. De acest măreţ praznic, Biserica e ca o împărăteasă cu frumuseţea şi podoaba ei sclipitoare. În jurul ei totul e numai smirnă şi tămâie cu bun miros. Noi suntem fiii ei şi n-ar fi oare o ruşine pentru noi să stăm de Învierea Domnului îmbrăcaţi cu haina trupească şi sufleteasca cea de toate zilele?

Grija pentru înfrumuseţarea noastră exterioară trebuie însoţită de grijă şi mai mare pentru împodobirea sufletului. Schimbând haina trupului, să schimbăm şi haina sufletului. Haina, oricât de albă ar fi ea, nu poate să ascundă sufletul negru, iar răutatea inimii noastre nu poate fi acoperită cu tot aurul pământului. Împodobirea trupului cere multe osteneli şi timp, dar înfrumuseţarea sufletului este foarte uşoară şi se poate face în scurtă vreme. Dacă vom striga bunului Dumnezeu, El ne va da o inimă nouă şi o lacrimă a căinţei ne va face sufletul alb ca zăpada.

Cine îşi păstrează curăţenia inimii şi îşi spală sufletul în lacrimile căinţei, simte bucuria Învierii Domnului şi înalţă în această zi luminată un imn desăvârşit Celui ce a biruit moartea. Aşa că bucuria lumii creştine este pe deplin justifi­cată şi nu ne rămâne decât să strigăm cu însufleţire şi cu toată încrederea: „Hristos a înviat!”