BIRUINŢA – SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE

Intărindu-se din Învierea Mântuitorului în credinţa primii creştini – apostoli, episcopi, preoţi, diaconi sau simpli credincioşi – au înfruntat, în primele veacuri de existenţă a Bisericii lui Hristos, sângeroase prigoniri, cu chinuri de tot felul, unele mai îngrozitoare decât altele, culminând cu moartea martirică. Toţi aceşti martiri sau mucenici au ştiut şi au fost convinşi că murind pentru credinţa în Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, care la rândul Său, murise şi înviase pentru fiecare din ei în parte, şi pentru toţi laolaltă, se vor învrednici întru învierea şi judecata obştească viitoare, şi că Învierea lui Hristos este garanţia învierii lor, garanţia învierii tuturor oamenilor din toate timpurile şi locurile. Din ceata unor astfel de martiri sau mucenici a făcut parte şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, pe care, pentru motivele arătate, îl sărbătorim azi.

Viaţa Sfântului Gheorghe este un tezaur de nestrămutată credinţă în Hristos, vădită prin numeroase acte de milostenie şi fapte minunate săvârşite asupra oamenilor, după cum citim în sinaxarul său, sau aflăm din cântările slujbei sale, din Minei şi din Acatist.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în jurul anului 260, în provincia Capadocia din Asia Mică. Tatăl său a fost tribun, adică ofiţer superior în armata romană şi mare dregător la curtea imperială. Sătul şi dezgustat de decăderea morală în care se complăcea înalta societate păgână a vremii sale, a îmbrăţişat învăţătura Evangheliei lui Iisus Hristos. Creştin fiind, el a avut multe şi mari necazuri de îndurat, care au culminat în cele din urmă prin moartea sa martirică. Mama Sfântului Gheorghe, care era o creştină convinsă, rămânând văduvă, este nevoită să-şi vândă averile, să-şi ia copilul şi să se mute din Capadocia în Palestina. Crescut în văduvie de pioasa sa mamă, copilul Gheorghe primeşte o aleasă educaţie în familie, unde credinţa adevărată şi morala fără pată erau cele două pârghii puternice ale creşterii şi educării sale. Ajungând la vârsta tinereţii, îmbrăţişează cariera tatălui său, intrând în armată, unde se face remarcat prin priceperea şi destoinicia sa şi urcă repede din treaptă în treaptă, atât ca militar, cât şi ca dregător împărătesc.

Atâta vreme cât în imperiul roman păgân a fost pace pentru creştini, ofiţerul şi dregătorul împărătesc Gheorghe n-a avut de suferit nimic pentru credinţa lui în Hristos. Când însă, prin jurul anului 300, Diocleţian, împăratul roman de atunci a dezlănţuit prigoană contra Bisericii creştine, situaţia Sfântului Gheorghe se schimbă înrăutăţindu-se. Este urmărit pas cu pas pentru sentimentele sale religioase.

Din spirit de dreptate şi de solidaritate creştină, luând o dată apărarea unor creştini prigoniţi pe nedrept şi mărturisindu-şi deschis credinţa sa în Evanghelia lui Hristos, Sfântul Gheorghe trebuie să dea socoteală în faţa împăratului. În cuvântul său de apărare, se zice că ar fi rostit următoarele: „Până când, o, împărate, şi voi, domni şi sfetnici vă porniţi cu mânia şi ura voastră împotriva creştinilor, întărind judecăţi nedrepte, poruncind moartea oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui vreo strâmbătate sau rău? Nu vă amăgiţi cu minciunile, pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei, ci Hristos Unul este Dumnezeu”. Cuvintele acestea au uimit pe toţi. Guvernatorul provinciei, chemându-l la sine pe Sfântul Gheor­ghe, l-a întrebat: „Cine te-a îndemnat la o asemenea îndrăz­neală? Adevărul, răspunse Sfântul. Şi care este acest adevăr? , l-ar fi întrebat iarăşi guvernatorul, la care Sfântul Gheorghe ar fi răspuns: Adevărul este Însuşi Iisus Hristos cel înviat, Cel prigonit de voi. La întrebarea guvernatorului, dacă într-adevăr şi el este creştin, Sfântul Gheorghe a răspuns cu fermitate: „Da! Şi eu sunt creştin”.

Auzind toate acestea, împăratul Diocleţian chemă la el pe Sfântul Gheorghe. La început a încercat prin tot felul de ademeniri, unele mai ispititoare decât altele, să-l abată de la credinţa lui, dar nu a reuşit. Se spune că Sfântul s-a apărat cu atâta demnitate, înţelepciune şi curaj încât însăşi împărăteasa Alexandra, care a auzit toate acestea, s-a convertit, devenind creştină.

Cuprins de mânie, împăratul a poruncit ca Sfântul Gheorghe să fie întemniţat şi supus la cele mai aspre chinuri, până se va lepăda de credinţa în Hristos cel răstignit şi înviat. Ostaşul de acum al lui Iisus Hristos a suferit cu multă bărbăţie toate chinurile, fără să renunţe la credinţa lui în Domnul nostru Iisus Hristos. Mai mult chiar, pentru curajul şi abne­gaţia de care a dat dovadă în faţa chinurilor la care era supus, unii dintre prigonitori s-au hotărât să treacă la credinţa creştină. Văzând că toate chinurile îndreptate împotriva Sfân­tului Gheorghe sunt zadarnice, împăratul a poruncit, în cele din urmă, să i se taie capul! Şi aşa se sfârşi muceniceşte viaţa pământească a Sfântului Gheorghe pentru credinţa şi mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Sărbătorind astăzi biruinţa Sfântului Gheorghe, pentru credinţa sa neclintită, pentru viaţa sa bogată în fapte de milostenie şi minuni şi încununată cu cununa mereu strălucitoare a morţii muceniceşti, să ne îndemnăm la spor şi întărire în credinţa cea adevărată, la evlavie şi la dragoste mai caldă pentru Hristos, vădită prin viaţa noastră curată, prin faptele noastre bune de fiecare zi.

Preţuindu-i vrednicia după cuviinţă, ne îndreptăm către el, ca la un prieten bun şi veşnic rugător pentru noi, să se roage pentru pacea lumii, tăria şi bunăsporirea vieţii noastre.

BBW Cams Ecclesia Theme